Să fi cinstit, pare un lucru imposibil (?)

Se pare, sau cel puţin aşa se zice, că este aproape imposibil, ca să poţi fi un om cinstit, în România. Cu atât mai puţin, dacă intri în politică, sau dacă sub o formă sau alta ajungi într-o funcţie babană, şi te intersectezi cu politicul. Explicaţia ar fi aceea că şi dacă intri „printre ei” ca un om cinstit, nu ai cum să rezişti, să te mişti, să rezolvi anumite probleme, până nu „te dai cu ei”. Adică, ori intri în rândul hoţilor, ori pleci, ori te trezeşti tăvălit şi aruncat pe dinafară. Bine, sunt cazuri şi nu foarte puţine, în care viitorul puşcăriaş intră în „lumea bună”, gata pregătit, format ca şpăgar, ca „om de acţiune”. Merge treaba bine, ani de zile, uneori chiar zece – douăzeci, ca la o vreme să se trezească cu mascaţii peste el, luat pe sus, cu cătuşele la mâini, ca un infractor oarecare. Nici nu-i vine să creadă demnitarului, că tocmai el, „greul”, sau mărog, „greul greilor”, ajunge să stea la beci, mai apoi la bulău, cu tot felul de ciorditori, de violatori, de tâlhari. Te mai mirai, în urmă cu câţiva ani, cum de ajunsese Pinalti, prieten la cataramă, cu Elena Udrea. Abia acum ne putem da seama cam ce ’jdemilioane de euroi, făcea puntea prieteniei între Pinalti şi familia Elenei. Specimen care se mai vrea a fi şi preşedintele României!!! Iată că acum, după ani şi ani de lăfăială coborau şi el, Pinalti, şi Cocoş, în mare grabă, scările beciului rău famat şi urât mirositor. „Din păcate”, tot acolo au ajuns şi Hrebe’ cu fiul său. Acum, oameni buni, haideţi să socotim, care este folosul acelor milioane murdare, în care s-au lăfăit ani de-a rândul? Să nu spuneţi că nu contează bulăul, fiindcă vin de acolo şi rămân cu averea! Eu nu cred şi nu am crezut niciodată, în teoria asta, puerilă. Şi mai pardon, averea le-o confiscă …