spot_img
8.9 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEditorialConsideraţii electorale

    Consideraţii electorale

    Alegerile din 9 decembrie au intrat în linie dreaptă, odată cu depunerea candidaturilor pentru colegiile de deputaţi şi senatori. Echipele politice de la nivelul judeţului Gorj, cred fiecare în parte că garniturile propuse de ele vor fi câştigătoare. Până pe 9 decembrie fiecare candidat trebuie să se comporte ca un învingător, deşi numai unul dintre cei care se confruntă va fi învingător prin vot. Populaţia nu ştie că trebuie să se aleagă doar un deputat şi un senator, chiar dacă cei doi nu fac parte din acelaşi partid politic. Această confuzie bântuie noaptea somnul strategilor, care vor face pe dracul în patru să asocieze alegerile cu încă un referendum de suspendare a lui Traian Băsescu. Fără asemenea temă la alegeri ar putea veni un număr mic de alegători, pentru că nici deputaţii, nici senatorii de până acum şi nici candidaţii propuşi să fie aleşi nu stârnesc curiozitatea alegătorilor. Alianţele politice nu vor putea duce la urne nici jumătate de simpatizanţii politici, ceea ce nu ar uşura trucarea alegerilor. La acest capitol ARD, Alianţa România Dreaptă, stă în unele locuri mai bine decât USL, Uniunea Social Liberală. Cele două formaţiuni sunt hibride, cu doctrină de dreapta. Pe acest fond PPDD ar putea fi perceput ca un partid de stânga, deşi Dan Diaconescu nu a declarat aşa ceva. Dan Diaconescu a făcut primul pas către politică la vedere, angajându-se în lupta cu Victor Ponta la el acasă. Observatorii internaţionali vor fi cu ochii pe această întrecere din care doar unul va ieşi învingător. Dacă învingătorul va fi Victor Ponta, a treia suspendare a lui Traian Băsescu se va produce imediat, deoarece USL va face majoritatea naţională. Dacă Dan Diaconescu va fi câştigătorul mandatului de deputat de pe Colegiul 6, atunci PPDD va intra la guvernare. În nici una din situaţii nu va fi bine pentru noi, deoarece dacă iese din discuţie instabilitatea politică a României, rămâne în discuţie colapsul economic în care vom fi traşi brutal de criza euro. Ar trebui să nu uităm că avem o generaţie matură, pentru care nu s-a făcut nimic, astfel încât să i se asigure că nu se vor teme de ziua mâine, că sunt în siguranţă şi în libertate, căreia îi cerem să aleagă oameni cu educaţie, pregătire, experienţă, superioare. Vom vedea ce se va întâmpla în lupta electorală din 9 decembrie.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: