De ce nu-l voia Băsescu pe Ponta, la Bruxelles

Lupta pentru prezenţa la Bruxelles, dintre preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta, a fost parcă mai acerbă decât lupta actuală pentru suspendarea preşedintelui României. Pe cât de temător şi vulnerabil, pare acum Traian Băsescu, pe atât de tenace şi sigur pe sine, pare a fi prim-ministrul. Nu numai că pare a fi, de fapt aşa şi este. Victor Ponta împreună cu aliatul său numărul 1, Crin Antonescu, au calculat aceste „lovituri de stat şi de instituţii”, cu mult timp înainte. Arestarea lui Adrian Năstase nu a reprezentat decât picătura care a umplut paharul, şi care l-a mâniat la culme pe discipolul său, Victor Ponta. Dacă acest eveniment l-a răcorit pe Băsescu, la culme, nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu tânărul prim-ministru, care a acţionat precum un fulger, spulberând toate pârghiile lui Băsescu, urmând ca în viitorul apropiat să îl spulbere şi pe el, pe marele şi atotputernicul Traian Băsescu, omul care în paranoia care îl trăda în ultimul timp, probabil că se credea un veşnic biruitor, sau poate chiar un tătuc nemuritor. Iată că lucrurile nu au mers la infinit aşa cum şi le imaginase el, cu Elena preşedinte pe 10 ani, şi cu el prim-ministru pe viaţă, cu el veşnic pe la Bruxelles, să ne reprezinte cu „demnitate, înţelepciune şi pricepere”, cu nişte instituţii ale statului subordonate atât de servil, încât să nu mişte în front, indiferent ce li s-ar fi dictat şi când li s-ar fi dictat. Iată că lucrurile nu merg aşa cum le văd cei îmbătaţi de putere, şi dacă orice personaj politic are un sfârşit de carieră sau de apogeu, măcar să îl aibă cu demnitate, cu seninătate, nu cu huiduieli şi cu tinichele de coadă, sau chiar cu zăngănit de cătuşe. Revenind la prezenţa unuia sau a altuia la Bruxelles, este uşor de dedus că Ponta nu se temea de prezenţa preşedintelui în capitala Uniunii Europene, ci mai degrabă o chestiune de orgoliu şi de normalitate, pe cât se temea preşedintele de prezenţa premierului, acolo. Vulpoi bătrân fiind, ştia că prim-ministrul va obţine de acolo un gir. Faptul că l-a obţinut, denotă prin evenimentele extraordinare care se succed cu viteza fulgerului şi cu efectul trăsnetului. Şi abia sunt pe la jumătate… Evident, că acum Băsescu, cel care l-a desemnat cu mâna lui pe Ponta, premier, are motive mari de regrete, de băgat gheara în gât, imaginându-şi o Românie condusă de marii săi duşmani, Ponta şi Antonescu, din postura de premier, şi mai ales … preşedinte! În acelaşi timp, temuţii săi adversari, au motive să jubileze, poate chiar să hăhăiască precum el în 2009, folosind celebra expresie, „Un fleac, i-am ciuruit!” …