spot_img
15.1 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEditorialDE LA NISTRU LA TAMISA, TOT ROMÂNUL PLÂNSU-MI-S-A! …

    DE LA NISTRU LA TAMISA, TOT ROMÂNUL PLÂNSU-MI-S-A! …

    Nelu-Pochea-2016În urmă cu două zile, printr-o conjunctură am luat masa alături de alte șase persoane, printre care și o doamnă de vreo 60 – 70 de ani. La un moment al discuțiilor, venerabila doamnă, a adus în discuție „epoca de aur”, cu laudele de rigoare vizavi de acele timpuri. Cu toată stăpânirea de sine, pe care mi-am impus-o de multă vreme, tot am intervenit, blamând spusele bătrânei, dar încheind cu un „laudassio” despre Ceaușescu, și anume: „fir-ar al dracu’ cu groapa lui!”. Nu prea-mi stă în caracter, să folosesc asemenea expresii, mai ales într-un grup ad-hoc, acolo unde mai erau și bătrâni … Dar mi-am ieșit din fire, fiindcă prea des aud în ultimul timp, expresii de genul acesta. În opinia mea, total nejustificate, fiindcă acel sistem mergea într-o prăpastie fără scăpare, iar binele pe care l-am prins unii dintre noi, atunci, era pe cale de dispariție totală. Dacă cineva dorește acum, să „îmi dea în cap” cu locurile de muncă, rog un muncitor de la ENERGOMONTAJ Turceni, din acele vremuri, să îmi susțină ideea seriilor de sute de disponibilizați, din acea perioadă. Cea mai mare năzuință a acelor vremuri, era aceea de libertate, de plecare la muncă în afara granițelor, precum vecinii noștri din Iugoslavia. Iată că a venit timpul plecării … Românii, novici în acest fenomen, nu au știut ce înseamnă de fapt, Occidentul … Majoritatea covârșitoare a crezut că acolo este un fel de rai, unde curge lapte și miere, la tot pasul. Inclusiv ciorditorii … Iată că treburile nu au stat deloc așa, nici pentru unii, nici pentru alții. Muncitorii români se plâng că au devenit un fel de slugi ai mult râvnitului Apus, iar o bună parte din ciorditori, a trebuit să se convertească spre milogeală … Cântecele cu viața grea din străinătate, au început să curgă pe bandă rulantă, precum cele vechi, cu armata! În România, nu mai merge cum mergea, ca pe timpul lu Ceașcă, atunci când lucrau cu toții, prost, nărod, meseriaș sau afon, luau bani de acolo. De unde și înfundarea unui asemenea sistem, care nu poate duce la infinit, cu plătitul tuturor chiulăilor și șmecherilor. Acum, „partea proastă” este că în România mai găsești un loc de muncă, doar dacă ești bine pregătit. Adică trebuie să înveți bine, chiar foarte bine, pentru a merge la un patron și să îi arăți ce poți, să-l convingi că tu poți să-i sporești câștigul. Asemenea oameni se caută! Ori să-ți faci propria afacere, și să fi pregătit pentru a fi în stare de ea. Dacă nu, te așteaptă ajutorul social din România, ori pribegia de la Nistru la Tamisa …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: