Să nu urăşti, să nu ai sufletul muşcat de meschinărie. Să nu invidiezi, să nu râvneşti la avutul altuia, să nu bagi vastul, cum zic băieţii de cartier. Să nu preacurveşti, să nu pofteşti la femeia altuia. Să curgă iubirea de aproape şi prin transpiraţia care îţi reglează temperatura. Cele zece porunci, în general, plus derivatele lor. Măcar le-aţi auzit, unii le-au încercat, unii şi-au dorit, puţini le-au înfăptuit. Pentru că îşi doresc normalitate în mediul lor, apoi să li se facă transferul în deprindere, într-un final în suflet. Să fii liber între oameni, se cheamă că libertatea ta merge până la graniţa libertăţii celuilalt, nu mai încolo. Să nu scuipi pe stradă, să nu te snopeşti în bătaie în trafic, să nu pui manele în apartament, cu geamul deschis, până târziu în noapte. Să ştii că fotbalul e un sport şi a plecat de la ideea de fair-play, să ştii că mizeria pe care o faci în jurul tău, se mută în fiinţa ta. Să nu mai mintă politicienii, presa să nu mai manipuleze poporul, să nu se mai facă şmenuri în zona purulentă a corupţiei. Să mergi la Biserica de care ţine inima ta, dar să nu te împingi, să nu cârcoteşti şi să nu dai din coate. Să munceşti pământul, să nu te uiţi la uscăciune cu năduful omului prost, supărat pe satul lui. Să ştii că marea schimbare are un început, tu eşti acela, mic cu mic, se face mare. Normalitatea după care tânjeşti, nu are un cer din care să pice, ci are o sursă din care să ţâşnească: dorinţa ta. Şi ce dacă mulţi zic, din cele mai vechi timpuri până azi, că adevărul este relativ, relativitatea lui tot este cu mult mai bună decât certitudinea minciunii. Dacă mai povesteşti despre caractere puternice, oneste, drepte, despre verticalitate umană, să te referi la tine, la identitatea ta, nu la poveşti cu englezi, cu nemţi sau suedezi. Şi când trosneşti în petrecere, să o faci adânc şi cum trebuie, să te bucuri, că asta zice verbul. A chefui, nu înseamnă tăvăleală şi pocneală, ci bucurie. Să ştii că viaţa, soarele, lumina, prietenia, iubirea, Dumnezeu, copilăria, mintea şi trupul în curăţenie, astea fac să merite. Restul trec la nuanţe. Gri, negre, umbre. Zâmbet. Să râdem cu inima. De sărbători putem să ne dezbrăcăm de tot ce însemnăm urât deasupra unui an, deasupra unei vieţi. De Paşte, de Crăciun, de Hanuka, în Ramadan sau altele. Se poate, vă rog, o sărbătoare de un an perpetuu, aşezată lângă un litru de vin, aşa, ca de bucurie?
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
