De vorbă cu un fan-Băsescu

Într-una din zilele trecute am stat la discuiţii cu un fan-Băsescu, un tânăr cu picioarele pe pământ, cu capul pe umeri, nu în nori. Fac aceste remarci fiindcă îl cunosc de multă vreme, şi ştiu ce-i poate capul. După ce m-a întrebat cum o să votez, mi-a spus că el este fan-Băsescu, şi nicicum nu va vota altcumva, decât un NU hotărât suspendării celui pe care îl simpatizează, fiindcă sună cam bombastic dacă aş spune că îl idolatrizează. Ştiind ce înseamnă un fan, nu am mai încercat deloc să-i mai explic că laptele nu-i negru, fiindcă ştiam că nu are sens, dar totuşi am pus în discuţie nişte aspecte evidente, care se văd de la o poştă şi din orice parte sau unghi le-ai privi, toate legate de „opere” ale lui Băsescu. Nu l-am întrebat despre TVA, tăieri de salarii şi de pensii, despre scumpiri, despre multe altele de acest gen, fiindcă eram sigur că se va repezi să dea vina pe criză. Dar l-am întrebat despre desfiinţarea unor spitale, asta în timp ce numărul bolnavilor e în creştere de la an la an, despre spitale fără medici, din acelea care au mai rămas, despre aceleaşi spitale fără medicamente, fără pansamente, fără, fir chirurgical de cusut, fără multe altele. La fel, l-am întrebat despre certurile şi intrigile pe care le-a provocat Băsescu, în mod continuu şi constant, despre sfidarea naţiunii. L-am mai întrebat despre acapararea totală a puterilor în stat, şi subjugarea tuturor instituţiilor cu greutate etc. Păcat că în acel moment a şi trebuit să plec neapărat, fiindcă mai aveam să-l mai întreb multe. Dar nu e târziu nici acum, fiindcă îl ştiu un cititor fidel al cotidianului Impact în Gorj. Aş fi vrut să-i şi reamintesc faptul că România este o republică parlamentară, nicidecum una prezidenţială sau măcar semiprezidenţială. Atunci de unde Băsescu, moţ peste tot şi în toate? Unde a văzut el, preşedintele Germaniei, care este acelaşi tip de republică, precum România, dându-se în vânt, peste Angela Merkel, sau reprezentând ţara în locul acesteia? Sau măcar a auzit de el? Dar de preşedintele Italiei? Dar de cel al Ungariei, vecina noastră? Cu siguranţă nu a auzit de aceştia, băgându-şi nasul pe unde nu le fierbe oala. De fapt, cine îşi bagă nasul, se arde. Aşa s-a ars şi Băsescu, de n-are nimeni ce să-i mai facă nici cu leacuri băbeşti. Exista riscul de a se arde şi cu „flacăra democraţiei” dar spre norocul lui, a căzut în Dunăre. Nu ştiu ce cuget şi ce tupeu mai are să iese şi să fulmineze prin pieţele publice, să încaiere oamenii pe care îi împinsese rânjind, spre înfometare. Disperarea îl împinge spre asemenea acţiuni, ştiind ce-o să-l aştepte. Mai ţine după el şi pe Maria lui, care sărmana asistă stinsă şi împietrită la un soţ încolţit de realitate, şi care delirează a lovituri de stat. Nu-mi va părea rău de Băsescu fiindcă va merge acolo unde îi este locul, pentru că acel ce seamănă vânt, culege furtună, dar în schimb, îmi pare rău de prietenul meu, fiindcă cât de curând va deveni un fan trist …