spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEditorialFotbalul, tineretul şi capitalismul feroce

    Fotbalul, tineretul şi capitalismul feroce

    Nu a-şi dori să înţeleagă cititorii că aş fi un nostalgic al „epocii de aur”, ba dimpotrivă, dar mă simt adesea nevoit să fac referire în trecut, pentru a găsi totuşi o explicaţie atunci când rămânem perplecşi în faţa unei situaţii, pentru noi, încă de neînţeles. Deseori ne punem întrebările: ce se întâmplă?, de ce aşa?, cum e posibil?, sau folosim exclamaţiile: e incredibil!, nu se poate!, nu poate fi adevărat!, e de neconceput!, este strigător la cer!, sau multe alte întrebări şi exclamaţii de acest gen, atunci când ne aflăm în faţa unor situaţii de neimaginat. În acea perioadă „de tristă amintire”, nu era posibil ca o echipă de Cupa Campionilor, cum este cazul Unirii Urziceni, care a adus fotbalului românesc zestre nu mai puţin de opt puncte la o singură participare în Champions League, să retrogradeze datorită imposibilităţii de a-şi menţine lotul de jucători. Sau mai grav, de a fi pur şi simplu desfiinţată ca şi club profesionist, pentru că nu a fost posibil să-şi întocmească dosarul de licenţiere. Bineînţeles, tot datorită banilor. Sau vicecampioana României, en titre, să păţească aceeaşi dramă a licenţierii. Nu, nu suntem pregătiţi să înţelegem aceste lucruri, după cum nu suntem pregătiţi a înţelege cum a fost posibil ca zeci de mii de mineri să rămână pe drumuri, la fel şi energeticieni, la fel şi petrolişti… Cum a fost posibil ca numai de la IMGB Bucureşti circa 100 000 de oameni să rămână fără serviciu, şi atâtea mii şi mii de cazuri de întreprinderi falimentate, care din păcate, vor continua. O să argumenteze careva din generaţia mai tânără, că nu înţeleg eu sau alţii ca mine, care am trăit şi în acele vremuri, dar situaţia este explicabilă. Adică, ar argumenta mai tânărul meu interlocutor, că aşa e în capitalism. Rezistă cine poate, adică cel ce este pregătit din toate punctele de vedere, inclusiv acela, financiar. Adică, degeaba eşti tehnic, pregătit, ai toate calităţile necesare obţinerii unei performanţe, dacă nu ai bani, pici şi rămâne cel slab pregătit, dar în schimb, are bani! Sau tot adică, degeaba eşti inteligent, muncitor, îţi dai interesul din tot sufletul, faci tot ceea ce este posibil omeneşte să faci carieră, nu ai cum, că nu ai bani! În schimb, drumul ascensiunii îi este destul de facil celui prost dar bazat! Aici îşi află o găselniţă tânăra generaţie, care din păcate lasă mult, prea mult de dorit la capitolul şcoală. Din aceste motive pretinde tânărul de lângă mine, că nu are nici un sens să se streseze prea mult cu cartea. Precum el, şi eu am înţeles ce se întâmplă, dar precum el, totuşi nu pricep! Nu pricep cum FC Timişoara, vicecampioana României la fotbal a căzut taman în Liga a III-a, şi cum Sportul Studenţesc, ocupanta ultimului loc în clasament la finele campionatului, a rămas în Liga I!?! Ba da, totuşi pricep! Nu este o echipă finanţată de societăţi de stat, precum Pandurii, sau precum toate acele echipe care activau în vremurile „de tristă amintire”. Echipe care mai câştigau Cupa Campionilor, mai jucau câte o finală de Cupa Campionilor, mai câte o semifinală de Cupa Campionilor, mai câte o semifinală de Cupa UEFA …

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: