Nici nu va apuca firul ierbii să se arate, că găştile de politicieni vor da iama peste tot pe unde este ceva adunătură de suflete, spre a se arăta cât de umani şi de prietenoşi sunt indivizii care le compun. Merg peste tot, doar pe la nunţi nu au curajul, fiindcă acolo, în toiul distracţiei, al ciocnitului de pahare, s-ar putea să se lase cu surprize, mai précis, să fie fugăriţi, sau chiar să le ia pe cocoaşă. De ce să le ia, se cunoaşte foarte bine, aşa că nu are rost să mai amintesc aici. Prilejuri bune de băi de mulţime, sunt târgurile săptămânale, unde multă lume este prezentă, pentru a-şi vinde agoniseala, pe de o parte, sau pentru a-şi procura cele necesare, pe de altă parte. Acolo se fac schimburi de vorbe frumoase între săraci şi nababi, pupături, îmbrăţişări, promisiuni şi de-o parte şi de alta. Se lasă şi cu râsete, şi cu lacrimi, se lasă cu de toate … Oamenii de ordine sunt prezenţi şi ei, să asigure ordinea şi protecţia unora sau altora, sau unei alte categorii. După ce se dau ultimele asigurări de implicare a politicienilor, în asigurarea protecţiei negustorilor-vânzători, bogaţii pleacă, rămânând săracii să îndure vechile suplicii … Soldăţeii întorc spatele, iar un “ceafă groasă” întră-n acţiune.
-Cu cât dai viţelu’, taicule/babo?
-Cu o mie de lei!
-Prea mult, ia d-aici, 500!
– Nu-l dau cu atât …
-Bine, treaba ‘mneata, dar te căieşti, nu mai vezi preţu’ ăsta!
Într-adevăr, nici nu-l mai vede, fiindcă cordonul de alte “cefe groase”, nu permit vreunui alt târgoveţ, să se bage în “afacerea lor”. Apare a doua “ceafă groasă”, care dă mai puţin, a treia, şi mai puţin, a patra, şi mai puţin, şi tot aşa, până revine prima “ceafă groasă”, îl bate pe bătrân pe umăr, prieteneşte, îi şterge lacrimile, spunându-I că el e om cu suflet bun, şi plăteşte bine, dându-i 450 lei, faţă de preţurile “necinstrite”, pe care le oferiseră ceilalţi “negustori” …
FRUMOS DOARME-UN SOLDĂŢEL
Te-ar mai putea interesa