spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEditorialGENOCIDUL CAPRIOARELOR

    GENOCIDUL CAPRIOARELOR

    pocheaIstorisirile despre cârdurile de căprioare care se vedeau odată prin pădurile noastre, sau păscând pe pajişti, par a fi astăzi nişte poveşti nemuritoare, nişte basme de adormit copiii. Este într-adevăr foarte greu de crezut că în urmă cu peste 25 – 30 de ani, aveai ocazia să vezi grupuri de capre sălbatice, începând de la 3 – 4 până la câteva zeci, uneori chiar şi pe acolo pe unde nu te-ai fi aşteptat. Este greu de crezut, mai ales că în zilele noastre, pot să treacă ani mulţi de mers prin pădure, fără a vedea picior de căprioară. Iar culmea este că nici răpitori nu mai sunt cine ştie ce, temuţii lupi, dispărând cu mult înainte, din majoritatea pădurilor noastre. Răpitorii, aceia care totuşi mai sunt, sunt oarecum necesari şi ei, deoarece elimină din faună exemplarele bolnave, care nemaiputând alerga, cad pradă acestor jivine ale pădurii. O cauză care a dus la reducerea drastică a efectivelor de căprioare, este aceea legată de tăierile masive de păduri, lucru care a generat distrugerea habitatului propice existenţei acestor vieţuitoare. Migraţiile lor în alte medii, în alte habitate, care nu le-au oferit condiţiile de hrană şi siguranţă, necesare, a condus de asemenea la subţierea efectivelor. Dar cel mai mare duşman, cel mai sadic şi nesătul dintre toţi potenţialii duşmani, ai inocentei căprioare, s-a dovedit a fi tocmai cel care ar trebui să o protejeze cel mai mult, anume, omul! Această fiinţă, întâmplător sau nu, bipedă, este cel care loveşte atât în mod indirect, cât şi în mod direct, sau mai bine spus, mai mult în mod direct, în frumoasele şi nevinovatele rumegătoare. Sadismul şi metodele prin care sunt în stare să le prindă unele bestii cu chip uman, este de-a dreptul strigător la cer. Imaginaţi-vă o biată căprioară nevinovată şi neajutorată, fără nicio şansă de apărare sau ripostă, prinsă într-un laţ. Mai imaginaţi-vă şi bestia care vine cu cuţitul în mână sau cu toporul, lovind în ea cu sălbăticie, spre a o răpune, iar apoi cărând-o acasă pentru a se ghiftui din carnea ei, împreună cu familia, sau cu vreun grup de caractere asemănătoare lui. Este de-a dreptul, oribil! Terifiant! O altă cauză ar mai înmulţirea vânătorilor, presupun şi tind să fiu convins, necontrolată. Cândva, ştiu că numărul vânătorilor era limitat. Se raporta la habitat, la efectivele de animale, care, cât ar părea de caraghios, au şi ele un „recensământ” al lor. Azi, armele de vânătoare sunt la tot pasul, pe toate drumurile şi la toţi care au făcut cel mai mic gest de solicitare. Înmulţirea armelor, conduce în mod logic, la diminuarea vânatului, fie el de la şes, baltă sau pădure. Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi – AJVPS, face şi ea ce poate, dar nu poate să facă totul. Cineva trebuie să oprească genocidul din codrii şi câmpiile României. Dar cine şi când?

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: