Gheorghe, unde-ţi este gândul … ?

Ziua Sfântului Gheorghe – purtătorul de biruinţă, a fost serbată ieri 23 aprilie, de către creştinii ortodocşi, fie de către cei care poartă acest nume, fie de cei care s-au aflat în preajma lor. Conform tradiţiei creştineşti au fost pomeniţi într-un fel sau altul, şi cei care se află în lumea celor drepţi, purtători ai acestui nume. A fost o zi frumoasă, cu iz de pioşenie, cu mese îmbelşugate, mai de post, mai de dulce, după cum l-a lăsat inima şi cugetul pe creştin. Am ascultat toată ziua, vrând, nevrând, celebra şi îndrăgita melodie a lui Gheorghe Roşoga, „Gheorghe, Gheorghe”. Uneori îngânată, fiindcă sunetul ei se propaga din diferite direcţii. Spre seară, l-am văzut pe unul dintre aniversaţii zilei, deci pe unul Gheorghe, foarte supărat. Prima impresie pe care mi-am făcut-o, a fost că respectivul erou al zilei, este cumva matolit, şi de aceea a luat poziţia şi a făcut mutra din ipostaza în care l-am găsit eu. M-am apropiat de el şi i-am zis, surprinzându-l: „ Gheorghe, unde-ţi este gândul?”. Omul, lucid, mi-a răspuns într-un mod pe cât de sincer şi de natural, pe atât de neaşteptat, pentru mine: „La bănci, la datoriile pe care le am şi nu pot să le mai fac faţă!”. Şi a început omul să îmi istorisească drama prin care trece, dramă ce constituie un calvar în fiece zi. Spunea Gheorghe că a fost salariat la mină, şi cum, necum a rămas pe dinafară. A făcut împrumuturi în bănci, fiindcă avea de unde să plătească. Acum se luptă din răsputeri să facă faţă datoriilor. Pe care încă „le răzbeşte”, ce e drept, cu oarecari întârzieri. „Uneori mă descurajez, crezând că nu mai fac faţă nenorocitelor de rate. Dar singur îmi revin, ştiind că nu am de ales, că nu am încotro!”. Mi-a mai spus că „azi, de ziua mea, parcă m-am simţit mai bine, am mai băut un păhărel în plus, dar nu prea mult, am mai jucat o tablă cu un prieten, am mai uitat de ale datorii. Dar de mâine, coşmarul începe iarăşi. De fapt, a început din seara asta!”…