spot_img
17.5 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 17, 2024
Altele
    AcasăEditorialÎN GRECI SĂ N-AI ÎNCREDERE ...

    ÎN GRECI SĂ N-AI ÎNCREDERE …

    „În greci să nu ai încredere, nici atunci când fac cadouri”, spune un vechi proverb. De aici se deduce că nu trebuie să ai încredere în ei, nici în alte situaţii, dacă nici în situaţia din proverb, nu prezintă încredere. Cu alte cuvinte, grecii nu prezintă o garanţie, nici în calitate de parteneri în cadrul structurilor europene şi euroatlantice. Ori de una, ori de alta, când te aştepţi sau când nu te aştepţi, grecii tot trădează. Ca o părere personală, despre greci, aş putea spune că sunt un popor de oameni leneşi şi proşti. Le cer scuze celor care simpatizează cu acest popor, sub o formă sau alta, dintr-un motiv sau altul, dar pot să mă şi explic. Dacă îi iei în comparaţie cu strămoşii lor, care au fost nişte oameni remarcabili, din toate punctele de vedere, nici nu-ţi vine să crezi că progeniturile de azi, sunt urmaşii marilor înaintaşi, eleni. Între marii matematicieni, fizicieni şi filozofi antici, dar şi militari, cum ar fi, printre alţii, Pitagora, Arhimede, Socrate, Platon, Pericle sau chiar Leonida, şi trăitorii de azi, sunt diferenţe incomensurabile. Atât de reduşi, dar mai îndată, leneşi, sunt grecii de azi, încât au ajuns să fie cel mai dator popor, poate din câte naţii sunt pe pământ. Au ajuns să-şi vândă teritoriile, acele insule răspândite prin mările Egee şi Ionică, pe care strămoşii lor le-au apărat timp de secole şi milenii, cu sacrificii extraordinare. Un popor care s-a bazat numai pe turism şi negoţ maritim, pe tunuri comerciale, nu avea cum să ajungă prea departe. Chiar şi nouă, românilor, ne-a tras o ţeapă de neuitat, de multe miliarde de euro, prin afacerea făcută între armatorul grec, Stelios Katounis, şi infractorul Traian Băsescu, în legătură cu Flota României. Acum, aliaţii noştri şi ai Europei, pe ansamblul ei, mai fac un pas hotărâtor spre autodistrugere. Noul premier elen, Alexis Tsipras, s-a cam dat cu Putin, începând să muştruluiască, liderii UE … Oare, sunt în stare marii lideri ai Europei şi nu numai, să calculeze pericolul pe care îl reprezintă axa ce se conturează, Moscova, Budapesta, Atena? Dar strănepoţii marilor înaintaşi eleni, ştiu ei, oare, să calculeze suprafaţa triunghiului perfid, Atena, Budapesta, Moscova? Păiii, normal ar trebui să ştie, având în vedere că străbunii lor, au învăţat întreaga omenire, să facă asemenea calcule …

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: