Clepsidra care măsoară scurgerea încrâncenării electorale, mai are câteva particule mici de dus la vale și limpezește configurația, pe culori nevinovate, în jurul meselor de consilii, pe toată înțelegerea administrativă a județului nostru, mediu, mănos și cu oameni de tot felul. Din capul locului, reiau năzdrăvănia aia de idee în care idealul de administrație ar fi independența față de grotele politice. Dar nu se poate. O ardem politic și la baie, dacă nu sunteți prea pudici și îmi permiteți aluzia. Niciunul dintre cei care s-au vânzolit, de-a lungul timpului, pe sub ștampila noastră de vot, nu a implorat votul cu dragoste, ci cu ură. Niciunul dintre personajele astea ieșite din fundul ipocriziei poporului român, nu a mers mai departe de propria necesitate primară, aici citim și șmenurile, și îmbuibarea, și ignoranța, și suficiența. Personajul ideal, ăla care nu există încă (sau nu MAI există), iubește pe cei pe care vrea să îi conducă, are viziune, are inteligență și acționează în consecință. Peste tot ce au construit unii sau alții dintre înaintașii noștri, din zona politică, din zona economică, din zona culturală, s-a așternut astăzi un regim de degradare. O ruină gata să se destrame. Și noi suntem parte de vină, bineînțeles. Gândiți-vă dacă s-ar pune acum, în zilele pe care le trăim, cu oamenii care conduc astăzi, problema Marii Uniri. Ori cărămida școlii românești, după determinarea lui Haret. Ori administrarea Ligii Națiunilor de un Maiorescu. Ori dezvoltarea urbanistică a lui Protopopescu, să nu zicem altul. Ori punerea într-o lumină genială a culturii, a istoriei patriei, după propunerea unui Iorga. Nu mai dau alte exemple, că mă panichez prea tare. Ce sentimente or avea toți viețuitorii de azi, care se află în capul mesei politice, administrative, de sus până jos, când dau cu gândul peste cei pe care i-am enumerat mai sus? Mă întreb, la modul sincer, dacă le e rușine, dacă le e jenă, dacă sunt indiferenți, poate; dacă îi doare în cot, dacă habar nu au și nici nu îi interesează…Oare ce trăiesc ei, în interiorul lor, atunci când ar putea să facă o comparație între ei și ăia din istorie? O istorie recentă, de altfel. Să revin, însă, la întrebarea din titlu, în ce județ vom trăi? Nu, nu vreau să mă arunc în lăturile acuzațiilor nominale, în beșteleala politică sau să mă îmbălsămez cu mizeria adversităților fără justificare, dar nici nu îmi pulsează inima a speranță. Vom trăi, de aici înainte, într-un județ care va prezenta aceeași dâră lipicioasă, cam cum lasă melcul în urma lui, întocmai după chipul și asemănarea întregii patrii. Nu vom avea nimic mai cu moț, nimic special, nu va fi nimic diferit. Cum e țara, așa e și Gorjul. Când România va fi măcar cum a fost odată, atunci va fi și Gorjul mândru. Problema este că totul începe, ca la noi, la oameni, de la individ, de la individualitate, de jos cum ar veni. Călătoria spre normalitate începe cu primul pas. Ce bine ar fi ca acela să fie județul ăsta. Să ne-audă Dumnezeu și boierii noștri de azi…
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
