Încredere? De unde?

România s-a situat dintotdeauna pe locurile codaşe în ceea ce priveşte încrederea populaţiei în instituţiile cheie, sau domeniile vitale ale societăţii. Dacă la noi, politicul a fost mereu unul perfid şi corupt, de unde să mai aibă românul încredere în „aşa ceva”? Un studiu recent, efectuat de o companie de consultanţă din străinătate, care se referă la încrederea populaţiei în economie, plasează ţara noastră undeva în ultimele trei locuri, din toate naţiunile planetei. De ce nu are încredere populaţia în economie, este la mintea cocoşului, să nu mai vorbim de mintea românului de rând. Păi atât timp cât politicul comandă economicul, parcă mai ceva decât în „epoca de aur”, de unde rezultate, de unde încredere? Politicul mioritic, cu predilecţie, actuala putere, îşi bagă nasul în economie, şi rău, rău, face, în cel mai reprobabil mod. Schimbă directorii, precum schimbă Becali, antrenorii, la clubul la care este şi patron şi europarlamentar şi antrenor şi lider de partid şi de toate. Merge treaba la Steaua, precum în economia românească. Sau viceversa. Iar politicul se amestecă din ce în ce mai al dracu. De fapt pe ei nu îi interesează progresul economic. Dacă i-ar interesa aşa ceva cu adevărat, atunci şi-ar vedea de treaba lor şi ar lăsa specialiştii să-şi facă meseria, acolo unde au fost numiţi, şi li s-a investit încrederea. Cum a reapărut Morega pe la putere, cum a şi început (cel puţin la nivel de tentativă) să decapiteze şi să ungă directori. De moment, nu i-a ţinut ”afacerea”, dar nici pe departe nu trebuie să ne gândim că ar fi renunţat. Dacă nu va reuşi ce şi-a propus, în mod sigur va crea o zânzanie până la ceruri, aşa cum a procedat de fiecare dată. Neavând încredere în economic, rezultă foarte clar, că populaţia nu poate să aibă încredere nici în politic, la noi, la români, cele două neîncrederi, îngemănându-se una cu alta, în mod inevitabil. După cum se simte şi se şopteşte pe ici pe colo, pe mai aproape şi pe mai departe, nu peste mult timp, ne vom pierde suveranitatea, cel puţin, parţial. Adică, acolo unde nu ne pricepem, sau nu vrem să facem. Acest transfer de suveranitate, este privit de vocea străzii, cel puţin cu indiferenţă, dacă nu, chiar cu încredere. „Domne, mai rău nu are cum să fie. Mai bine, da! Mai ales dacă vom fi conduşi de nemţi!” astfel de fraze, se tot formulează pe la câte o cafea. Ce-o mai fi, om mai vedea, dar deie Domnul să vină din interior sau exterior, cine trebuie, şi să-i scoată afară, de urechi, pe cei care şi-au băgat nasul peste tot, dar nu a ieşit nimic, sau aproape nimic, bun.