La capătul lumii

Încă din cele mai vechi timpuri şi până azi, oamenii s-au temut de climă, de capriciile ei, de schimbările climatice. Dovezile rămase de la vechile civilizaţii, mărturisesc aceste lucruri, vorbindu-ne şi de marile dezastre create de schimbările climatice, mai mult sau mai puţin previzibile, din acele timpuri. Din moment ce oamenii acelor vremuri se temeau de efectele dezastroase ale schimbărilor climatice, înseamnă că acestea aveau un istoric, ce se transmitea cumva, din generaţie în generaţie. Potopul biblic, cel al lui Noe, a fost de fapt o apocalipsă care a venit, se spune în urma unor ploi care nu şi-au mai găsit sfârşitul timp de 40 de zile şi 40 de nopţi, până ce apele au acoperit tot pământul. Eroul acelei apocalipse, Noe, şi-a făcut o arcă în care a luat de la furnică la elefant, toate vieţuitoarele, câţiva oameni, pentru a asigura perpetuarea speciilor. Specia umană s-a perpetuat şi se menţine cel mai bine, cel puţin în comparaţie cu vieţuitoarele de dimensiuni mari. În timp ce anumite specii de animale, anumite rase, sunt pe cale de dispariţie, oamenii se înmulţesc, chiar alarmant de mult. Deşi se pare că pământul mai are suficient loc şi resurse pentru a mai găzdui şi hrăni multe miliarde de oameni, scepticii îşi fac mari probleme vizavi de ritmul înmulţirii speciei umane. Sunt scenarii dintre cele mai demente şi monstruoase, care dau idei în legătură cu sporirea mortalităţii, scenarii care întrec imaginaţia omenească. Bineînţeles că aceste morbide calcule le fac cei care vor rămâne în viaţă, pe pământ sau în altă parte, atunci când se va ajunge la vreo hotărâre draconică. Până o fi de una, alta, sau dacă o fi, trebuie să recunoaştem că noi toţi, pământenii, ne aducem contribuţia, mai mult sau mai puţin, la escaladarea şi accelerarea pericolului apocaliptic. Începând de la gunoaie aruncate aiurea, la arderea unor materiale foarte poluante, la utilizarea unor maşini, de asemenea cu emanaţii mari de noxe, până la cei care ar putea să facă ceva lesne şi concret pentru omenire, pentru salvarea ei, putem deduce că omul aste principalul lui duşman, principalul duşman al pământului, care încă mai rabdă. Automobilul electric, cel care ar putea înlocui cel puţin 75%, din autovehicule, este ţinut departe de peste o jumătate de secol, de când a început să se pună mai în serios problema poluării, şi va mai fi ţinut încă multă vreme, atâta timp cât afacerile cu petrol se vor menţine în topul marilor câştiguri, iar de afacerile respective sunt legate mai toate persoanele şi personalităţile cu puteri de decizie, de pe planetă. Zvonuri apocaliptice au venit şi vor veni mereu de acum încolo. Acum se vorbeşte despre o iarnă grea, cea mai năprasnică din ultimii 100 de ani. Cel puţin radioşanţul, dă ca sigură această „prognoză”. Nu trebuie să ne îngrijorăm, dar nici nu trebuie să luăm în râs. Trebuie să facem tot ce este posibil omeneşte, tot ce depinde de noi, sperând că le vor veni minţile la cap şi marilor factori de decizie. Până atunci să ne rugăm la Dumnezeu nu se mai mânie pe noi, pe români, şi pe mama Europa, că după cum se vede avem mari motive de îngrijorare. Să fim cu gândul şi cu sufletul la cei năpăstuiţi, să-i ajutăm cu ce se poate, că nu se ştie când va veni rândul la fiecare. Doamne ajută!