Acasa / Editorial / Lei în lumea virtuală, „miau-miau” în viața reală

Lei în lumea virtuală, „miau-miau” în viața reală

În ultimul timp am urmărit cu atenție mediul online, în special rețeaua de socializare Facebook, locul pe care unii îl consideră un adevărat „câmp de război”, locul unde, teoretic, poți să te exprimi liber și, în unele cazuri, locul unde unii își bat joc de limba română prin greșelile gramaticale pe care le fac.

În același timp, Facebook este locul unde „șmecherii” din ziua de astăzi își fac conturi false pentru a denigra alte persoane, pentru a spune acele lucruri pe care nu au curajul să și le asume public și pentru a se crede vulturi, fără să înțeleagă că, de fapt, sunt doar pisicuțe care nu pot depăși acel nivel de “miau-miau”…Vorba melodiei celor de la Paraziții- „Lumea s-a schimbat”/ “La scandal e zero, nu dă cu pumnul, dă mesaj”.

O altă categorie este a postacilor de serviciu…acei doi-trei oameni care, în permanență, când șeful lor merge la o emisiune, indiferent de tema acelei emisiuni, încep să pună comentarii, să-și umfle mușchii cu pompa, să se ia de cei care își exprimă opinia…vorbim despre acei postaci care deja încep să plictisească.

Să nu-i uităm pe cei care folosesc mai multe conturi cu identități diferite și care uită, din când în când, pe ce cont sunt atunci când postează. Se mai întâmplă, de vină fiind graba sau, de ce nu, prostia. Acestor postaci le-aș recomanda măcar să învețe să-și schimbe modul de abordare pentru fiecare cont în parte, și chiar greșelile gramaticale să fie diferite. Și tot lor le-aș sugera atunci când lasă telefonul pe masă să fie atenți pe ce conturi sunt logați, nu de alta dar cei de lângă ei au spirit de observație.

O ultimă categorie este a celor care comentează în mod negativ la adresa unei persoane, dar atunci când se întâlnesc pe stradă parcă nu s-a întâmplat nimic…probabil una este „întâlnirea” de pe Facebook și alta este întâlnirea din lumea reală, atunci când te privești în ochi cu persoana respectivă.

Sincer, cred că sunt cazuri în care și Facebook s-a plictisit de o anumită categorie de utilizatori. Poate într-o bună zi o să avem norocul să își selecteze utilizatorii, iar postacii de mâna a doua să fie restricționați când publică aberații.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*