spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEditorialLIBERTATEA CARE DĂ DE BĂNUIT

    LIBERTATEA CARE DĂ DE BĂNUIT

    Se pare că în zilele noastre, cea mai simplă problemă de a scăpa de hangarale, în cazul infractorilor, mă refer, este aceea de a da cărţile pe faţă. Sau, mai pe direct, de a turna, aşa cum se spunea odată, şi pare-se că nu se mai spune. Pur şi simplu, a colabora. Pe undeva, dacă gândim mai în profunzime, este absolut normal. Primul chemat, spune cum a fost, i se reduce pedeapsa, merge la domiciliu. Al doilea, i se pun probele în faţă, recunoaşte fapta sau faptele, i se reduce pedeapsa, apoi merge acasă, şi aşa mai departe, cu toată şleahta de infractori. Ceva pedeapsă, fac, dar mult mai puţină. Merg la puşcărie, mai scriu o carte, că deh, au devenit toţi scriitori, academici, încă! Care nu recunoaşte, în ciuda probelor care i se pun în faţă, are de tras, de la reţinerea în arest, până la ani grei de puşcărie, aşa cum e cazul lui Pinalti, spre exemplu. Personal, mi se pare bună, chiar rentabilă, metoda cu „turnatul”, sau mai bine zis, cu recunoscutul. Ca să ajung acolo unde mi-am propus, cel mai probabil aşa a procedat şi Mitică Dragomir, zis Corleone, fostul preşedinte al LPF. Se ştia despre el, conform învinuirilor care i-au fost aduse, că a dat un tun de vreo trei milioane de euro, legat de drepturile de televiziune. A fost chemat la DNA, a stat o noapte şi a mers acasă, contrar tuturor pronosticurilor. Acum se vehiculează ideea că urmează nişte arestări spectaculoase, în fotbal. Cum s-ar spune, „valul 2”, care ar veni de după primul val, în care au fost încarceraţi greii fotbalului românesc. De ce nu se mai aude nimic despre Corleone? Probabil în înţelegerea sa cu procurorii DNA, va mai fi lăsat să îmbătrânească, ceea ce îl favorizează la durata pedepsei, şi totodată face antrenament la scris, că ar fi imposibil să nu devină şi Mitică Dragomir, scriitor, tocmai el care le ştie şi le face pe toate …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: