spot_img
11.7 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEditorialMă apucă disperarea

    Mă apucă disperarea

    Mă apucă disperarea când văd cum gândesc și ce decizii iau unii dintre liderii politici de la noi și mă întreb ce șanse sunt ca în politică să activeze oameni drepți, adevărate valori în societate.

    Primarul de la Albeni, cu probleme grave de comportament, a devenit liberal. Este cercetat în multe dosare penale, a umilit multe persoane, a recunoscut public că a avut o relație extraconjugală, poate că numai în mintea lui, cu doctorița din sat, își construiește vilă în Târgu Jiu în doar trei ani de mandat, se ceartă cu jurnaliștii și lista este lungă. Ce îl recomandă să fie primit în PNL. „Este ales de oameni!“, ne explică Dan Vâlceanu, președintele PNL Gorj, care se vrea alternativa în acest județ „roșu“.

    În fapt este vorba doar de niște calcule. Câștigă un primar într-o comună bătută de soartă, obține ceva voturi acolo din partea celor care fac ce le ordonă primarul Stan (și Bran). Nu contează că poate pierde câteva voturi din partea unor oameni care chiar apreciază gândirea liberală. Câștigă 100 de voturi și pierde 50. Deci, PNL este în avantaj. Îmi cam vine greață de acest mod de a face politică.

    În partea cealaltă, la PSD, sunt mulți pensionari. De fapt, din ce arată statisticile, dar și niște discuții cu cei mai în vârstă, rămâne partidul preferat al celor vârstnici. Mai grav este că acolo sunt pensionari și în gândire. Vorbeam cu unul dintre liderii partidului. Crede că partidul s-ar putea reforma cu Pleșoianu și cu Șerban Nicolae. Mai înțeleg varianta cu Pleșoianu, dar cu Șerban Nicolae … e greu de digerat. Șerban Nicolae e cel supranumit șoferul lui Voicu, unul dintre cei mai corupți oameni care au trecut prin partid. Este cel care mai jignea în Parlament o femeie. Este cel care îl apăra pe Dragnea cu „peptul“ său. Da, viteazul ăsta este.

    În final, am văzut o investigație a jurnaliștilor de la „Recorder“ despre mafia pădurilor. Este realizat în Bucovina, iar cei care se ocupau cu furtul lemnelor erau înscriși în PNL, prieteni cu Gheorghe Fluture, inclusiv un primar care mai avea puțin și cam îi lua la bătaie pe jurnaliști.

    Parcă, în condițiile astea, avem nevoie de aer. De un alt aer.

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: