Acasa / Editorial / MAI LAS-O DE SUPĂRARE!

Girofarul de la capătul tunelului

MAI LAS-O DE SUPĂRARE!

Nelu-Pochea-2016Fire sociabilă şi petrecăreaţă, românului i-a plăcut dintotdeauna să se distreze. Dacă i-a stat în putere, s-a distrat cât cuprinde, iar dacă s-a simţit mai subţire la teşcherea, a lăsat-o mai moale. Valurile de necazuri, nenorociri, conflicte, crize, care au trecut peste neamul românesc, au învăţat acest popor, de altfel cumsecade, să reziste la multe, ba chiar să iasă cu bine din necazuri. Alinarea acestor dureri pricinuite de evenimente nedorite, a venit de la hazul de necaz pe care îl face de fiecare dată românul, de la simţul umorului care nicicând nu i-a lipsit, dar şi de la taina la care s-au dedat românaşii la un pahar mai mare sau mai mic, în cârciuma satului. De câte ori a venit câte un necaz asupra sa, poporul român a găsit cumva un antidot de anihilare, sau cel puţin de slăbire a „molimei” respective. În perioada dictaturii comuniste, românii şi-au păstrat starea de spirit, punând în circulaţie serii nesfârşite de bancuri, care mai de care mai apetisant. Marea majoritate a bancurilor aveau ca eroi pe Bulă şi pe Ceauşescu, ceea ce făcea deliciul şi curiozitatea tuturor. Aproape că nu era zi în care să mergi la serviciu şi să nu auzi cel puţin un banc nou. Asta începând din staţia de autobuz. Şi cum serviciu aveau toţi, veselia era cu atât mai mare. Acum, bancurile nu mai sunt la modă. Mai circulă ici colea câte unul, cu Băsescu sau fără. Românii, rămaşi fără serviciu, fără tineretul migrator în alte părţi ale Europei şi ale planetei, încearcă să-şi mai dreagă amarul care persistă aşa cum am fost obişnuiţi, printr-un program bun pe la televizor sau printr-o ieşire pe la cârciuma din sat sau din cartier. Acolo la un pahar de vorbă, mai uită momentan de necazuri sau bagatelizând unele zvonuri care se transmit tot prin intermediul cârciumii. Că mai bea un pahar în plus, zice el, românul, cu atât mai bine îşi alungă necazurile sau măcar le mai amână, le mai uită, cel puţin pentru moment. Partea proastă este că nu prea mai sunt bani nici pentru cârciumă. Sau, mă rog, partea bună, în cazul unora. Din modestele venituri pe care le au, românii sunt obligaţi să orienteze banii pentru taxe şi impozite, întreţinere, hrană şi medicamente. Dar, de unde, de ne unde, românul mai găseşte o mică resursă de a trece pe la sora lui, cârciumioara, spre a-şi mai alina cât de cât din păsurile care i-au marcat viaţa. Nu poate să ignore total nici acest spaţiu, fie el şi obscur, precum odinioară, fiindcă între el, şi cârciumioară s-a legat o frăţie perenă. Acolo nu se duce numai să bea, că poate îşi ia numai o cinzeacă, acolo află când se macină, cine are un porc de vânzare, cine cumpără un viţel, cine are o ţuică bună, cine are ouă de schimb, cine dă un cal, şi multe altele. Ce nu mai e ca altă dată? Atmosfera şi băutura. Atmosfera are un iz de civilizaţie, iar băutura este infinit mai proastă. Asta îl îmbolnăveşte pe român.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*