Oţelul Galaţi – obiect de studiu pentru România

Campionatul de fotbal al Ligii I din România se află la ultima etapă, Oţelul Galaţi fiind virtual campioană. Ceea ce nu ar fi crezut nimeni la începutul campionatului, iată că s-a produs. Bine, ar putea spune unele voci, dar a mai fost un precedent cu Unirea Urziceni. Da, a fost, dar atunci alta era stabilitatea economică şi financiară a ţării şi bineînţeles a cluburilor sportive. La acea vreme, încă nu se declanşase criza care a vlăguit mai toate cluburile până spre limita falimentului, iar echipa ialomiţeană se bucura de un finanţator bazat şi de o echipă tehnică şi managerială de excepţie. Totuşi este destul de lăudabil succesul Unirii din acea vreme, atât pe plan intern cât şi pe plan european, campioana României aducând zestre opt puncte din grupele Ligii Campionilor. Şi dacă mai punem la socoteală că echipa provine dintr-un orăşel cu 15 000 de locuitori … Acum, odată cu criza, echipa ialomiţeană s-a destrămat, s-a prăbuşit, a retrogradat. Ei, acum când Unirea Urziceni retrogradează, când granzii Bucureştilor se zbat ca apa de mal să prindă un loc în Europa League, când campioana en titre „se menţine” undeva la jumătatea clasamentului, Oţelul Galaţi devine virtual campioană a României! O explicaţie a decăderii echipelor mai titrate, ar fi subţierea fondurilor, care a condus la diminuarea salariilor fotbaliştilor. Rămaşi uşori la buzunare, jucătorii au lăsat-o uşor şi în teren. De aici tensiune, nervi, gălăgie, stres, ameninţări de jucători, schimbări de antrenori pe bandă rulantă, (numai la Steaua, mai oficial, mai neoficial, nouă într-un sezon!) rezultatul fiind regresul pe linia performanţei sportive. La Galaţi, în schimb, liniştea, înţelegerea, seriozitatea generală, statornicia antrenorului, dar în primul rând MUNCA şi spiritul de echipă, au dus la ascensiunea echipei, culminând cu câştigarea campionatului. Deşi, un club cu fonduri modeste, Oţelul Galaţi a dovedit că se poate chiar şi atunci când toţi se vaită că e criză, că nu merge, că dacă nu sunt bani, nimic nu e posibil etc. Mai mult decât atât, deşi fotbaliştii Oţelului au salarii mult mai mici în comparaţie cu alţii de la alte cluburi, conştienţi de condiţiile de austeritate, au cerut chiar diminuarea salariilor pentru ca echipa să existe, să se menţină şi să-şi împlinească un vis frumos, acela de a fi campioana României! Crezul lor în ei, în munca lor, în idealul lor, a făcut ca o echipă de anonimi să trăiască cele mai frumoase momente ale împlinirii sportive. Acest exemplu naţional ar trebui să devină obiect de studiu pentru mai toţi patronii, dar şi muncitorii din România. Am auzit în repetate rânduri de exemple din Occident când societăţi ajunse în pragul falimentului au reînviat datorită spiritului de echipă, dar şi datorită diminuării pretenţiilor financiare ale salariaţilor, cel puţin până la revitalizarea societăţii. Dragi români, să luăm exemplul muncitorilor din triunghiul verde de la Galaţi, iar cei ce ne conduc, începând de la nivel de societate până la nivel de ţară, să ia exemplu de la Dorinel Munteanu şi de la Marius Stan.
P.S. Chiar dacă au mai tras puţin „sforile” aşa cum se vehiculează, le-au tras în folosul echipei, în ansamblul ei, nu in interesul propriilor buzunare.