Am aflat, în ăștia 22 de ani, cam cum se face politică la noi în patrie. Cam la fel ca la ei, numai că mai zgomotos, mai vulgar, mai puțin condimentat cu onoare și mai nesimțit, adică poporul cu ștampila e trecut la etcetera. Să nu ne panicăm, totuși, lucrurile deviate se îndreaptă, ușor-ușor. Și să nu o luăm personal, nu ne face bine la ten. S-a schimbat culoarea guvernării. Un act democratic, la limita decenței, după felul în care s-a concretizat, dar un beneficiu pentru sănătatea noastră socială. Dacă punem urechea pe cablul de tensiune politică, ne bâzâie în timpan o porcăială, vecină cu exsperarea, în interiorul portocaliu al partidului prezidențial. Și sună cam logic să fie așa. Mulți dintre cei care s-au apucat să zidească partidul ăsta democrat, în urmă cu mulți ani, nu fac acum decât să tragă ponoasele unor inconștienți. Ca să nu zic inconștiente, șmechere și abuzive. Ca să nu zic, niciodată nu zic, Elena, spre exemplu. Păi, mă rog frumos, de ce îl acuzați pe Frunzăverde că a plecat din partidul pe care și el l-a construit? E pe bune explicația aia cu incompatibilitatea zisă ce-am fost și ce-am ajuns. Frunzăverde, Blaga, Videanu, chiar Berceanu, Preda, flăcăii ăștia cunosc limitele unei guvernări. Au idee despre mecanismul întovărășirii cu adversarul politic, aflat în băncuța Opoziției. Ei știu că viețuiesc, totuși, în interiorul unei democrații, așa cum o fi ea. Un partid care șade pe fotoliul Guvernării azi, mâine șade pe anostul scăunel al minorității parlamentare. Și tot așa. Să tragem spuza pe turta noastră cât suntem la butoane, dar cu atenție, cu viziunea existenței politice, pe termen lung. Un partid nu își propune să ardă tot combustibilul atunci când e șef peste țară, după care să plece în pagini de istorie neagră, ci vrea să aibă puls cât pentru pensionarea câtorva generații de membri. Mustangii răsfățați, încă juniori în domeniu, cei care au prins culoar favorabil pe holurile partidului ridicat de seniorii portocalii, au fost vrăjiți de aurora boreală a Puterii și au trecut, nonșalant, cu tocul inconștinței, peste orice limită impusă, ca o cutumă, de cadența unei guvernări. Vasile Blaga a recționat cu forță abia acum, dar parcă prea târziu. Mă gândesc că răsturnarea în șanț a Guvernului Ungureanu, se datorează, într-o oarecare măsură, conștienței lui Blaga, care vrea să păstreze partidul, măcar în Parlament, nu doar în amintire. Să salveze ce mai e de salvat. Să mai reducă din pagubele pe care el, alții ca el nu le-au împiedicat mai devreme. Nu e treaba mea dacă v-a reuși sau nu, însă și noi, și ei trebuie că am învățat ceva din toată împuțiciunea ultimilor ani.
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
