Prea multă libertate …

După mai bine de două decenii de luptă cu mine însumi, am ajuns să iau bine de tot în serios, sintagma „prea multă libertate strică”. Încă nu sunt pe deplin adeptul acestei sintagme, dar trebuie să recunosc faptul că reflectez mai îndeaproape, asupra ei. Omul, precum orişicare fiinţă, şi-a căutat dintotdeauna libertatea. Toate sunt preţioase, dar uneori parcă, cea mai preţioasă aspiraţie dintre toate pe care le nutreşte omul, este totuşi libertatea. Dintr-o discuţie cu un fost deţinut la ani grei de puşcărie, am dedus faptul că ar fi preferat să fi fost bolnav, dar liber! Deci acest om condamnat la o detenţie lungă şi grea, avea atâta sete de libertate, mai mult decât de sănătate. Referitor la alte fiinţe, cum ar fi animalele, li se poate citi destul de uşor în ochi şi în comportament, setea de libertate, de revenire în acel mediu specific şi propice, lor. Mă refer la acele animale captive prin grădini zoologice, sau cuştile ambulante ale circarilor. Chiar şi un copac cuprins şi sufocat de tot felul de paraziţi, s-ar simţi cu adevărat în largul lui, dacă ar fi eliberat. Dar omul? Nevoia de libertate a omului, este una ce poate fi descrisă cu greu. Sau aproape imposibil de descris. Indiferent în ce ipostază s-ar afla, omul are nevoie de libertate. Chiar un om liber fiind, tot are nevoie de şi mai multă libertate. Dorinţa şi pornirea sunt naturale. Din păcate, în multe cazuri, libertatea, excesul de libertate, sunt dăunătoare, mult mai dăunătoare decât o oarecare lipsă a libertăţii. Noi românii, am simţit pe pielea noastră, fiindcă într-o perioadă relativ scurtă, am trăit cele două ipostaze. Trecând de la setea de libertate, la mult dorita libertate, am trecut şi de la interzicerea totală a drogurilor, la un consum constant, dar periculos de droguri. Am trecut de la o şcoală cu elevi disciplinaţi şi ordonaţi, la sex prin şcoli, la bătăi, chiar cu agresarea profesorilor. S-a trecut de la o lipsă condamnabilă a informaţiei, la o informare mai mult decât necesară, chiar dăunătoare. Exemplele sunt infinit de multe, de altfel, le cunoaştem cu toţii. Totdeauna, adevărul este situat pe undeva pe la mijloc. Un vechi proverb, acceptat la unison, spune că … ce-i mult, nu-i bun! Oare aşa să fie? Deduceţi şi dumneavoastră!