spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEditorialPSRO - ALTERNATIVĂ A STÂNGII

    PSRO – ALTERNATIVĂ A STÂNGII

    Prin anul 2003, dacă nu mă înşel, atunci când s-a pus bazele PLD, mai bine zis, când Stolojan a rupt o aripă din PNL, motivarea a fost aceea că o parte dintre membrii liberali nu se mai regăsesc în politica dusă de formaţiunea politică liberală, de la acea dată. De fapt, de câte ori se produce o asemenea ruptură, de fiecare dată, motivul este unul şi acelaşi: ne regăsirea în politica „deraiată” a acelei formaţiuni politice. Beneficiarul rupturii liberale, de atunci, a fost Traian Băsescu, care forţînd episodul „dragă Stolo”, a devenit preşedinte al României, în anul 2004. O asemenea ruptură, sau migraţie, cum i s-ar mai spune, s-a produs şi în anul 2010, când actuala mână dreaptă a lui Victor Ponta, Gabriel Oprea, a segregat PSD, rupând un „grup de fugari”, din rândul social – democraţilor, pentru a forma mai târziu, formaţiunea politică numită UNPR. Spre deosebire de evenimentele de scindare, prezentate, în cazul PSRO, lucrurile stau puţin mai deosebit. Aici nu este vorba despre un grup fugar, desprins din PSD, ci este vorba despre un partid nou, conceput de Mircea Geoană, împreună cu câţiva oameni de încredere, printre care şi deputatul Scarlat Iriza, o formaţiune politică, plecată cu construcţia, chiar de la temelii. Geoană lasă de înţeles că partidul său vine ca o alternativă sănătoasă la stânga politicii româneşti, pentru a soluţiona înteresele a multor milioane de cetăţeni, care aşteaptă ca să fie luate în calcul problemele cu care se confruntă. Optimist, în ce priveşte viitorul PSRO, liderul Geoană a mai spus că până la mijlocul lunii iunie, partidul său va avea nuclee în toate judeţele ţării. Prezent la Târgu Jiu, Mircea Geoană a fost la masa de lucru, alături de Scarlat Iriza, preşedintele filialei judeţene a PSRO, şi totodată, vicepreşedinte la nivel central. Deputatul Scarlat Iriza, cel care se află la cel de-al doilea mandat de parlamentar, este un om politic cu mare experienţă, de la care se aşteaptă să cimentuiască o organizaţie puternică la nivel judeţean, pentru a răspunde la cerinţele oamenilor din aceste locuri.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: