spot_img
13.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEditorialPunct şi de la capăt

    Punct şi de la capăt

    Finalitatea alegerilor s-a consumat odată cu nominalizarea primului ministru în persoana lui Victor Viorel Ponta de către preşedintele României Traian Băsescu. Ca unul care nu înghite bâlbâielile politice ale oamenilor importanţi din satul român, şi luând în calcul toate declaraţiile aruncate pe piaţă de protagonişti cred că trebuie să avem noroc ca să putem avea linişte şi să ne putem urni din starea de rău în care se află naţiunea. Cred că cel mai greu îi va fi lui Victor Ponta care nu l-a mai avut aproape de copreşedintele USL Crin Antonescu într-un moment în care Traian Băsescu a fost forţat să recunoască victoria voinţei poporului. Absenţa lui Crin Antonescu justifică gestul lui Victor Ponta de a chema UDMR aproape de el. De altfel istoria recentă PNL a beneficiat întotdeauna de sprijinul direct sau indirect al PSD şi dacă acum doi ani alianţa cu PNL era justificată, acum ea trebuie pusă sub control. Toată guvernarea PDL n-ar fi fost posibilă dacă din fosta echipă a lui Mircea Geoană nemulţumiţii nu s-ar fi rupt să se ducă după ciolan. Nu întâmplător Victor Ponta, trecând peste toată anatema internaţională, a anunţat fuziunea cu UNPR şi dacă va fi suficient de puternic va prelungi legea partidelor până la incompatibilitatea parlamentarului migrator. Dacă Ponta va oficializa obligaţia aleşilor cu misiune executivă de a demisiona din partide pe perioada mandatului, atunci va pune punct dictaturilor locale şi va nominaliza viaţa democratică românească. Un premier al României care ar scoate politica pe tarabă şi ar limita dezmăţul aleşilor ei ar putea fi o binefacere pentru România. Pentru România este importantă restabilirea scării valorilor şi aceasta poate începe cu depolitizarea instituţiilor statului a învăţământului, sănătăţii, politicii şi de ce nu a presei. Până la urmă trebuie făcută diferenţa între ziaristul credibil şi ziaristul obedient puterii în exerciţiu. Ziaristul de partid trebuie să-şi cumpere spaţiul în presa independentă şi să nu subjuge această presă pentru că astfel participă la distrugerea ei. Ponta are o şansă uriaşă însă cu toate aceste redresarea naţiunii depinde de puterea poporului român de a se reîntoarce la muncă pentru că numai distracţia sau bâlciul nu-l pot aduce pe calea bunăstării.

    Nota bene: Ponta trebuie să fie pisica blândă care zgârie rău chiar dacă asemenea răni ar putea afecta o bună parte a populaţiei.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: