RĂMÂNE DE VĂZUT CE, CUM ȘI CÂND …

La prima vedere, privatizarea CEO, apare ca un babau, care se pare că sperie, pe mai toată lumea, de jos în sus, şi de sus în jos. Motivele de speriere sun oarecum întemeiate, din moment ce s-au văzut până acum, privatizări făcute în bătaie de joc, care pot fi numite chiar catastrofale. Spre exemplu, privatizarea IMGB, pe un dolar american, a dus într-un final, la închiderea definitivă a colosului industrial, în care lucrau cândva, circa 130.000 de muncitori! Trebuie ştiut bine, un lucru, şi anume că într-o societate capitalistă, statul nu mai este proprietar, doar încasator de taxe şi impozite, din tot ce se poate recolta. Prin urmare, faptul că statul român doreşte să se descotorosească, în sfârşit, şi de CEO, nu ar fi ceva nou în istoria privatizărilor, a tranziţiei spre capitalism. Tot la fel de bine, ar putea statul să şi ţină în proprietate, CEO, fiindcă mai sunt asemenea situaţii, chiar şi în state cu un istoric al capitalismului, mult mai vechi. Făcând o referire, la muncitori, în primul rând, se poate pune în ecuaţie şi faptul că patronul vine şi face restructurări, în masă, rămânând pe drumuri, mii de oameni. Dar, la o analiză mai atentă, în urma unor comparaţii, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. Există firme-colos, spre exemplu, GFR, care a absorbit cam tot ce a disponibilizat, CFR, asigurând şi salarii decente. La CEO, nu s-au mai făcut angajări. Forţa de muncă este îmbătrânită. Absorţia personalului muncitor, acolo unde este cazul, se face doar de la MINPREST, cu personal plătit cu un salariu modest. Printr-o altă urmare, dacă se va continua cu CEO, mai departe, după câţiva ani, circa un deceniu, toţi salariaţii vor fi plătiţi la … preţ de MINPREST! Asta nu înseamnă că patronul va veni cu lapte şi miere. În opinia mea, depinde cât de bine şi de responsabil se va negocia această trecere a ultimului mare colos economic, din proprietatea statului, în proprietate privată.