În gena structurală a tânărului nostru popor, nu a mai încăput și o serie de caracteristici ce țin de exhibiția grijii comunitare. Ce trece dincolo de poarta mea, nu mă interesează. Nu vreau să bat cu ciocănelul de lemn al unei sentințe care nu îmi este permisă, dar măcar un scurt rictus pot să am către lipsa de reacție socială. Nu avem școala, cultura și deprinderea unui drept profund util-protestul. Nu cred că l-am avut vreodată, nu îl avem nici acum. Ba, dacă ne luăm după statistici europene, ne ducem rău de tot către finalul listei. Nu, nu e vorba că nu avem zvâcniri de luptători, răi și degrabă vărsătorii de sânge, ci funcționăm, încă, după proverbe de slugă. E mai bine așa, fără scandal, asta tot aud când vine vorba de vreo cioacă, manifestație, protest gen. Nu-i așa, capul plecat, sabia nu-l taie. Ba, bine că nu! Să nu faceți o interpretare greșită, trag cu carioca o tușă groasă sub asigurarea că nu fac nici un apel, nu spun să mergem la un miting mâine. S-au întâmplat câteva încercări de gâlceavă prin piețele patriei, de câteva zile încoace, de aia o dau și eu pe asta, mi-am revăzut demonstrația enunțului de mai sus, în toată România ultimelor zile. Nimic cu adevărat important, de amploare, grandios și eficient. Dar, știți cum e, ca după vot, poporul primește ceea ce merită. O imensă tăcere. Dacă aș fi ieșit în piață? Generic, da, aș fi ieșit într-o piață, dacă trăiam în limita granițelor unei țări, care ar fi găzduit un popor ce își cunoaște postura. Aceea de om cu drepturi, năzuințe, orizonturi. Și da, aș fi ieșit cu o adversitate politică. Să cadă Guvernul. Pentru că este autist, pentru că este arogant, pentru că nu are decența de a mă întreba dacă binele pe care mi-l oferă este și binele pe care îl doresc eu. Pentru că este trufaș și onomatopeic, pentru că este orgolios și rupt de mine, de realitatea mea. Pe de o parte. Pe de alta, nici nu are demnitate. Un grup politic aflat cu degețelul peste butoanele vieților noastre, tip guvern democratic, care pâlpâie undeva, la nivel de încredere a bietului popor în el, sub pragul de două cifre, rămânând cu o singură cifră, atunci trebuie să ceară, din nou, voie să mai conducă țara. Prin alegeri. Așa cum s-a întâmplat în toată Europa aia pe care o tot dau exemplu de comparație. Acum nu mai e bună comparația? În fine, să nu o luăm personal. La miting nu mă duc, pentru că nu am sentimentul de a mă duce, iar de Guvern mă minunez, cum mă minunam, închinându-mă, de penibilitatea lui Mircea Geoană, deunăzi. După care mă culc.
Binele o duce, încă, foarte rău în România!
Doamne-ajută!
