spot_img
11.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEditorialREGINA MEA …

    REGINA MEA …

    Nelu-Pochea-2016Sătui și scârbiți de clasa politică și de președinții care s-au împăunat la Cotroceni, românii vor cu ardoare altceva. Sunt convins că între un președinte ursuz, mincinos și hoț, și o regină bine educată, tânără și frumoasă, românimea ar alege … monarhia … Îmbătat de mirajul american, ca orişicare tânăr, ceva din interior m-a determinat să cred într-o republică mai mult decât într-o monarhie, să cred într-un preşedinte, mai mult decât într-un rege. Am luat în calcul, nu numai faptul că Statele Unite sunt conduse de un preşedinte, cu puteri sporite, ce-i drept, ci şi faptul că încă de la naşterea SUA, tot preşedinţi au fost la conducere. „Beneficiind” şi de educaţia primită în timpul şcolii, cum că regele e un fel de babau, un trântor pe spinarea poporului, nu a durat mult până a mă convinge de ideile republicane. Să fiu cinstit, chiar mi s-a părut normală acţiunea lui Ion Iliescu, de a nu-l primi pe Regele Mihai, atunci în perioada de după Revoluţie. Dar nu a trecut foarte mult timp, pentru a-mi da seama că lucrurile stăteau tocmai invers, faţă de convingerile mele. De fapt, nici nu prea îţi trebuie multă minte, ca să ajungi la concluzia că la noi, la români, treburile nu stau tocmai bine, ca în acele state în care acea formă statală numită republică, are performanţe. Referindu-mă strict la ţara noastră, ne este foarte cunoscut faptul că preşedinţii pot veni din rândurile unor borfaşi. Preşedinţii români, vin din interiorul unor partide politice, unde au învăţat bine să mintă, să fenteze poporul, să fure, şi alte apucături mizerabile. Regii vin din viţe nobile, din familii cu tradiţii vechi monarhice, primesc o educaţie sănătoasă încă din pruncie, sunt crescuţi şi educaţi în spiritul respectului şi iubirii poporului. Preşedinţii pot avea orice copilărie, orice adolescenţă, pot face parte din orice găşti, pot vinde bunurile ţării, cum ar fi o flotă maritimă, pot avea 7 case, pot veni din rândul foştilor comunişti, nu contează. Sunt needucaţi, neformaţi, neştiutori, chiar habarnişti, pentru o funcţie de preşedinte. Chiar dacă ar fi bineintenţionaţi, tot nu pot performa, din moment ce nu sunt iniţiaţi de mici, în acest sens. Sunt reprezentanţii unor grupuri de interese, care nu ţintesc altceva, decât puterea spre a se îmbogăţi. Prin furt, bineînţeles. În România este necesar, chiar imperios necesar, să se producă o schimbare majoră. Republica este un fiasco. Mersul este din rău în mai rău, invers evoluţiei din perioada monarhiei. Un referendum republcă/monarhie, ar fi normal în această perioadă în care parcă nu mai avem de ales.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: