(Re)organizarea Diviziei Miniere

În fapt puteam să vorbim despre o (re)organizare a CEO, nu numai a Diviziei Miniere, dar am ales această speţă fiindcă aici se întâmplă ceva cu totul special, un inedit, de altfel. Mai întâi trebuie să precizez faptul că este foarte dificil de făcut o organizare, oricare şi oriunde ar fi ea. Este foarte greu, cumplit de greu, chiar penibil să îi explici omului, muncitorului, în speţă, minerului, despre un asemenea demers. De cum se aude despre o organizare, în secunda doi, minerul se gândeşte că rămâne fără serviciu şi că va fi vai de capul lui cu băncile pe cap şi cu copiii prin şcoli. Pe de altă parte, un impediment în calea exploatărilor miniere îl constituie problema exproprierilor, acolo unde conducerea Diviziei miniere se confruntă cu anumiţi proprietari care nu vor să cedeze terenul nici în ruptul capului, sau dacă îl cedează cer cât nu se poate da. Ori necontinuarea activităţilor de excavare, înseamnă închiderea inerentă a carierelor, implicit disponibilizarea de personal. Dacă mai adăugăm la toate astea cheltuielile imense şi de neocolit, pentru tehnologizare, plata salariilor consistente către personalul muncitor sau TESA, cheltuielile pentru transportul cărbunelui energetic şi livrarea foarte slabă a cărbunelui, datorată lipsei vânzării de energie de la termocentrale, auto aprinderea cărbunelui prin depozite, atunci numai în pielea conducerii minereşti să nu fi. În calitate de director al DM, trebuie să fi nu numai un bun tehnician, dar şi un bun negociator în diferitele şi dificilele situaţii în care eşti pus, dar şi un abil partener de dialog, în faţa „furiei” sindicale. De regulă, directorii generali din minerit, au ajuns în funcţii, după stagii prelungi în munca de birou. Pe de altă parte, nici nu s-au confruntat niciodată cu problemele complicate pe care le comportă mineritul de azi. Chiar dacă s-au făcut disponibilizări în câteva rânduri, prin vestitele ordonanţe, probleme sociale nu au fost, fiindcă minerii s-au înghesuit să prindă un ban grămadă. Azi, nimeni nu mai vrea ordonanţă. În opinia mea, ca om cu ceva state în minerit, observ că spre binele minerilor, în fruntea diviziei miniere se află un om cu calităţi deosebite, un adevărat specialist în problemele minereşti. Daniel Antonie este chiar omul potrivit la locul potrivit, este omul momentului. El a crescut şi s-a format printre mineri, în câmpul muncii, fiind un adevărat prieten al minerilor. Abilitatea extraordinară cu care rezolvă problemele, atât în plan tehnic, dar şi în calitate de negociator al altor situaţii legate de exploatările miniere, de personal, face ca Divizia Minieră să treacă cu bine peste problemele majore cu care se confruntă mineritul în ziua de azi. Chiar şi atunci când a mers în mijlocul minerilor să le explice despre necesitatea inerentă de a închide o carieră minieră, oamenii l-au înţeles. Antonie este omul capabil de a vindeca rănile şi de a înlătura cariile dintr-o societate care stătea să se prăbuşească. Chiar şi în timpul recentelor proteste minereşti, Daniel Antonie a fost, prietenul minerilor, muncitorii înţelegându-i demersurile şi acţiunile sale sănătoase, care vin în avantajul lor, chiar şi pe termen scurt.