spot_img
11.8 C
Târgu Jiu
joi, martie 28, 2024
Altele
    AcasăEditorialROMÂNUL ÎN LUPTĂ CU PORCUL

    ROMÂNUL ÎN LUPTĂ CU PORCUL

    pocheaReferirea nu este făcută la luptele dintre vânători şi mistreţi, sau mai bine zis, dintre braconieri şi mistreţi. Această categorie de vânători ilegali, recurg la metode demenţiale de a prinde porci. Fie ei mistreţi sau domestici. De care-o fi, ce-o da în laţ. Ştiut este că prin unele zone, oameni lasă porcii slobozi, din două motive. Unu, că porcul omnivor fiind, mai găseşte hrană pe câmp, prin pădure, sau chiar pe la gunoaie. Doi, a constatat cetăţeanul că mişcarea îi face bine chiar şi râmătorului. Referitor la lupta românului cu porcul domestic, cel din gospodărie, s-a constatat că aceasta se duce în patru runde. Prima rundă este aceea de a-l creşte, a doua este aceea de a-l prinde şi sacrifica, a treia este de a-l îngurgita fără saţ, iar a patra aceea de a scăpa de ce a asimilat. În această perioadă în care ne aflăm, a patra rundă este în plină desfăşurare. De fapt această rundă este în desfăşurare doar pentru unii, mai puţin rezistenţi, pentru mulţi este runda a treia, aceea cu mâncatul din zori până în seară, sau chiar până în creierii nopţii. Mai devreme sau mai târziu, toţi consumatorii ajung la runda a patra, cum am mai spus, cea cu lupta (disperată) pentru a scăpa de ce s-a consumat, şi de efectele uneori dezastruoase ale consumului neraţional. După cum am mai menţionat şi cu alte ocazii, majoritatea românilor au asimilat acea perversă zicere, că omul trăieşte pentru ca să bea şi să mănânce. Cu cât mănâncă mai mult, cu atât este mai om, adică nu a trăit degeaba pe lumea asta. Aceste vorbe îşi găsesc adepţii cel mai frecvent, tocmai în zonele unde se cresc şi se sacrifică porcii, deci zonele rurale. Cu excepţia persoanelor în vârstă, nu prea mai auzi despre oameni care să mai respecte tradiţiile creştineşti care îndeamnă poporul spre a posti peste an, indiferent că este vorba de posturi de numai o zi, sau posturi de săptămâni întregi. Creştinul se chiteşte pe porc, şi-i trage tare, că doar de aia trăieşte pe pământ. Dacă acum nu mănâncă, pe lumea asta, când să o mai facă? Pe lumea cealaltă? Atâta timp cât nu s-a mai întors niciunul de pe-acolo să spună ce şi cum, de unde să ia el de bază că o fi vr’un bine? Telefoanele sună ca dracii, după ambulanţe, iar milioanele intră cu sacii, în buzunarele celor care ne dau sfaturi să nu tăbărâm pe porc, ca nărodu’ pe traistă. Sărbători fericite şi la mulţi ani!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: