Sabia cu două tăişuri

În ultimul timp se discută mai mereu despre managementul privat. Se discută de sus în jos şi de jos în sus, se spun păreri, se fac calcule, se pun în ecuaţie tot felul de supoziţii. A fi sau a nu fi? Aceasta este … clasica întrebare! .De aici curg mereu contradicţiile şi luările de poziţii. Fiecare de ce-l doare. FMI dintr-un motiv lesne de înţeles, – dar pot fi şi mai multe motive – pistonează tot mai acut cu managementul privat, sindicatele nici să nu audă de aşa ceva, actualii manageri, pe care preşedintele Băsescu i-a făcut „marii baroni”, nici atât, muncitorimea nu ştie ce să mai creadă, dar totuşi înclină spre sindicate. Personal, am motive de scepticism faţă de managementul privat. Nu că l-aş privi din start ca pe un fiasco, dar atâta timp cât este impus de FMI, sunt convins că va fi şi precedat şi urmat de măsuri dure. Aceste măsuri vor culmina cu restructurări masive. Prin urmare, aşa cum spuneam şi în alte rânduri, vor rămâne oameni pe drumuri care vor fi puşi în imposibilitatea de a-şi plăti datoriile la bănci, iar de aici va începe dezastrul total pentru ei, pentru familiile lor. Ori, sindicatele au datoria de a respinge aşa ceva, bineînţeles dacă au coloană vertebrală, ceea ce nu se observă, cu excepţia unor sumare mârâieli. Guvernul României în colaborare cu FNI deja sunt în discuţii mai mult sau mai puţin la vedere, despre felul cum va fi implementat managementul privat. Se lasă de înţeles că acest tip de management va fi inevitabil. Potrivit canalelor de informaţii costul unui contract de management privat pentru o companie va fi de circa un milion şi jumătate de euro. Potrivit sindicalistului Gheorghe Etăgan, vicepreşedinte la FNME, dacă mai calculăm şi miile de euro lunar care vor reprezenta salariile grupului de manageri, „se va alege praful de profitul companiilor”. Totuşi sunt voci şi nu puţine, care agreează ideea de management privat, făcând referire la situaţia economică a ţărilor din care vor proveni, la experienţa în domeniu, cât şi la pregătirea posibililor viitori manageri. După cum îndemna Jeffrey Franks, şeful misiunii FNI pentru România, managerii pot fi oricare şi de oriunde, fie ei chiar din … Africa! Păi cine să-i verifice mister Franks, dacă specialiştii noştri sunt necorespunzători? Cine va da garanţii sigure despre competenţa lor şi despre aşa zisa eficientizare pe care o vor aduce companiilor? Garantează FNI-ul şi răspunde dacă treaba va merge cumva mai prost? Cu siguraţă, nu! Atunci vorbiţi mai puţin despre acest capitol! Cu toate selecţiile pe care le anunţă firmele internaţionale de consultanţă, cu toate licitaţiile la vedere supervizate de Guvernul României şi reprezentanţii FNI, nimeni nu poate garanta că treburile vor merge mai bine odată cu implementarea managementului privat. E o sabie cu două tăişuri!