spot_img
13.9 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 18, 2024
Altele
    AcasăEditorialCe a scos din voi, Apusul?

    Ce a scos din voi, Apusul?

    Oricărui fotbalist român mai răsărit, îi zboară mintea la echipele mari din Occident, sau cel puţin la competiţiile de acolo, chiar dacă va juca la o echipă mai de mâna a doua. Chiar dacă acolo clachează, nu se integrează, nu intră în ritmul draconic al fotbalului mare, mintea tânărului fotbalist din România, umblă tot la mirajul stadioanelor din Apus şi nu în ultimul rând la banii care se pot obţine în fotbalul mare. Poate să nu prindă echipa, să frece banca de rezerve, să fie trecut la echipa a doua, nu contează, hotărârea rămâne de nestrămutat. Acceptă fără să clipească, sintagma „decât prinţ în ţara mea, mai bine cerşetor printre străini”. Şansa lui este alimentată şi de faptul că şi conducerea clubului din care face parte, îşi freacă mâinile, a chilipir. Ajuns acolo, tânărul sau mai vârstnicul fotbalist român, se integrează sau nu. Astfel, în loc de o carieră strălucită în Liga I, poate să aibă un statut de anonim. Referitor la partea cealaltă, adică a banilor, oricum ar fi, tot iese mai rentabil ca la noi. Nu aş dori să dau exemple sau să insist asupra cuiva, anume, dar totuşi merită exemplificat. N-am să mă refer decât la Torje, Rusescu şi la Alexe. Doar să ne amintim ce fotbal jucau în România, ce vedete erau, ce fani aveau, şi ce statut au acolo. Toţi trei, Doamne, şi nu sunt singurii. Dar nu mai nominalizez. La partea opusă, adică la cea bună, se poate spune că avem cu ce să ne mândrim, atunci când facem referire la fotbaliştii români care au jucat sau joacă acum, în fotbalul mare al Europei. De la Hagi şi până la Maxim, este un lung şir de fotbalişti români care au făcut cinste ţării noastre, acolo unde au jucat. Aici chiar nu are rost să nominalizez, fiindcă acei sportivi de valoare sunt arhicunoscuţi. Referitor la Maxim, îndrăznesc să anticipez că va avea o carieră strălucită. Faptul că a plecat de la Pandurii la o echipă germană de renume, VFB Stuttgart, iar acum îl vrea Liverpool sau alte mari echipe din Europa, este lucru mare. A plecat de la Pandurii pentru 1,5 milioane euro, un preţ bun, totuşi, pentru Liga I, iar acum englezii oferă de zece ori mai mult, este destul de grăitor, că Maxim este un fotbalist bine apreciat în Europa, iar prestaţia şi valoarea sa se vor situa la cote înalte. Când ai cu ce băăă … Acum, între sezoane, în mod sigur îşi vor mai lua zborul o serie de fotbalişti autohtoni, spre vest, spre a arăta de ce sunt în stare, cu şi fără ghilimele …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: