Se merită să mori…în România

E profitabil să mori în România. Dacă nu profiţi tu, că eşti în groapă, profită familia şi de pe o zi pe alta, mai ales dacă eşti persoană publică, se adună banii cât ai zice peşte, de-ai crede că ai câştigat la loto, chiar dacă tu nu joci niciodată. Da e pe bune, moartea este ca o loterie în România noastră în care de cinci zile, pe posturile naţionale de televiziune auzim aceeaşi ştire „A murit regele…”. Dumnezeu să-l ierte, ce să zic, însă, să fim serioşi, oare nu ne-am săturat să facem din tot, un circ? Suntem neam de circari deşi unii ar caracteriza poporul în termeni mai duri, dar să rămânem ancoraţi în aceeaşi lume…suntem neam de circari şi aproape, ca nişte profesionişti, ne pricepem să călcăm în picioare orice urmă de demnitate a unui om numai de dragul ratingului, căci a crescut semnificativ în ultimele zile. Televiziunile au băgat puternic din top orice ţinea de Florin Cioabă, de la istorie, copii, familie, moşi-strămoşi, haine, coroane şi alte şi alte ciudăţenii care ar face obiectul unei vieţi de roman, dar vezi tu, românul nostru-stăpânul nostru şi de ce să nu dăm noi ce e al Cezarului? Când se mai iveşte o moarte ca asta ca să mai scoată şi televiziunile praful de pe tobă? Acelaşi scenariu l-am întâlnit şi la moartea lui Sergiu Nicolaescu însă aici mâna maestrului nu a prea lăsat la voia întâmplării un destin care să fie din start compromis. Şi-a ales o ieşire glorioasă şi cu toate acestea, cu toate că a făcut tot ce este posibil ca circul să nu se arate şi pe strada sa, nu s-a întâmplat tocmai aşa şi gaiţele au şi ieşit pe la televiziuni să scormonească tot felul de invenţii despre viaţa marelui artist. Dacă nu reuşeşti să te faci cunoscut în România înainte de moarte, românii noştri te fac ei cunoscut după iar moartea devine parcă o transpunere într-o altă lume şi ai zice deodată că te-ai făcut vecin cu Elvis sau Madonna, de toată lumea te bagă în seamă. Îmbălsămarea asta de cuvinte este specifică nouă, românilor, dar parcă, în ultimul timp ne-a plăcut atât de mult această practică încât am decis să fie parte integrantă din viaţa noastră şi am reuşit. Şi uite aşa ne mirăm de ce nu suntem văzuţi bine în Europa, de ce românii noştri sunt dezavantajaţi în străinătate din cauza „statutului”, de ce ni se spune că suntem la capătul pământului, când ştim, cu certitudine, că am intrat în Uniunea Europeană! Odată cu îngroparea regelui se vor îngropa din nou şi orgoliile televiziunilor, dar vor ieşi, din nou, ca nişte cârtiţe, să-şi caute prada. Ceva normal într-o lume anormală. S-auzim de bine!