Tăcerea e de aur-partea a II-a

Ştirea zilei: Dana Nicolaescu a poposit pentru câteva minute în Gorj pentru a vizita cavoul familiei regretatului soţ, Sergiu Nicolaescu. Desigur, cum se aştepta toată lumea, Dana Nicolaescu a fost o prezenţă mult prea discretă pentru urbea lui Brâncuşi şi desigur şi-a urmat în taină drumul către…tăcere. Condamnată de unii, scuipată de alţii şi înjurată birjăreşte de unii care cică l-au cunoscut pe Nicolaescu, deşi nici măcar nu ştiau ce filme a realizat, Dana Nicolaescu a lăsat în urmă această rumoare colectivă şi a tratat în cel mai diplomatic fel, această gloată care se îngrămădea să o declare vinovată pentru că a respectat, din iubire, cea mai înfocată dorinţă a soţului său. Şi ca un deja-vu, dacă m-ar fi întrebat cineva cum cred că s-ar fi desfăşurat această vizită, aş fi spus exact la fel cum s-a întâmplat. Deşi anunţasem, pe surse, venirea soţiei regretatului regizor la Târgu-Jiu, nici unul, din aşa zişii prieteni ai lui Nicolaescu nu au venit să îi adreseze câteva cuvinte, să vorbească cu cea care i-a fost alături în cele mai grele momente. Tipic românesc! Am relatat în paginile ziarului şi alte cazuri gen Mischie, Gigi Becali sau chiar Sergiu Nicolaescu, când agarici urlau pe la televizor şi plângeau cu lacrimi de crocodili soarta nefastă a acestor oameni, fără a avea măcar, un fundament moral pentru tot ceea ce fac, ce să mai vorbesc de alte şi alte raţionamente. Apreciez atitudinea acestor oameni, ca Dana Nicolaescu, care, a lăsat o lume întreagă să o blameze şi a ales să plângă, în taină, cu gândul la răposatul ei soţ, fără a afla tabloidele şi nici măcar familia. A ales să fie ea cu el, să ia exemplul de la soţul care a învăţat-o de-a lungul timpului cum să îşi facă ieşirea, glorios, în taină, sincer şi onest, cu capul plecat dar cu sufletul ridicat spre glorie. Până la urmă i-a reuşit chiar dacă nimeni nu îi dădea nici o şansă. Aşa cum spuneam înainte „tăcerea poate fi de aur” în astfel de momente şi azi la Târgu-Jiu văduva Dana Nicolaescu a ştiut să pună în aplicare această paradoxală ipoteză, părerea mea. La Târgu-Jiu există un cinematograf Sergiu Nicolaescu, o stea închinată regizorului, o cruce la Muzeul de la Măceşu şi în proiect un muzeu cu lucrurile personale ale maestrului. Ce s-a făcut e bun făcut şi s-a făcut destul de mult pentru ca amintirea regizorului să fie sădită bine în mintea noastră, a tuturor. Faptul că urna cu cenuşă va fi depusă la Târgu-Jiu este o onoare pentru mulţi dintre noi…spun mulţi pentru că ştiu că există şi câţiva în minoritate care spun că acesta este doar un artificiu de publicitate. Pe modelul familiei Nicolaescu, spun şi eu că nu mă interesează deloc aceste păreri…Şi în acest caz „tăcerea poate fi de aur”.