Taina Crinului

Tânăr, simpatic, tenace, carismatic, isteţ, Crin Antonescu şi-a făcut loc în politică, încă din primii ani de după Revoluţie. Cu pletele pe umeri, cu ochii albaştri, cu vrăjeală tare pe el, Crin a şi intrat în graţiile liberalilor, devenind la o vârstă relativ tânără, ministru al Tineretului şi Sportului. Acolo nu s-a remarcat cine ştie ce, fiindcă nici nu avea cum. Nu-i dădea nimeni, lui, fonduri să facă mare lucru pe la ministerul pe care îl conducea. În schimb, probabil atunci s-a remarcat prin „altceva”, iar neşansa lui a fost aceea că a fost coleg de guvern cu Traian Băsescu. Ori că încă de atunci au pus amândoi, ceva la cale, cu bătaie lungă, fapt care se poate observa acum, ori că tot încă de atunci, a comis-o, iar vulpoiul de Băsescu, l-a luat la ochi, iar acum a venit vremea să-i „amintească. Pe atunci nu erau „vremuri grele” ca acum, iar mahării între ei, se mai lăudau cu câte un tun dat, pe ici, pe colo. Altfel nu se poate explica cum de Antonescu a fugit de Cotroceni, ca dracu de tămâie, având cele mai mari şanse la funcţia de preşedinte, l-a adus pe Iohanis, iar acum nu vrea să-l mai susţină nici pe acesta. El nici măcar nu ar mai trebui să scoată capul în lume, dar să mai vină în presă cu gogoşi de-ale lui, cu poveşti de adormit copiii. L-a doborât pe el, cred că-l va doborî şi pe Iohanis, şi uite-aşa, marinarul-demon va asigura prezenţa în turul doi, pentru sirena cu păr bălai …