spot_img
10.6 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEditorialŢăranul e pe câmp …

    Ţăranul e pe câmp …

    O dată cu sosirea primăverii şi a timpului optim pentru lucrările de sezon, oamenii satelor au şi ieşit la câmp. Întâi şi-ntâi, ţăranii se orientează în teren, să vadă cum se prezintă delimitările loturilor, dacă mai este tot pământul, dacă cineva a mutat ţăruşii, dacă s-a mai băgat unul peste altul. În cazul în care lucrurile sunt la locul lor, ţăranul se mai învârte, se mai gândeşte, mai face planuri să vadă cum şi cu ce să înceapă munca pământului. Dacă mejdinele nu corespund, atunci e mare beleaua. Se lasă cu bălăcăreli, cu blesteme, cu îmbrânceli, sau chiar cu bătăi. Apoi, în unele cazuri, cu drumuri pe la tribunal. Omorurile s-au epuizat de mult, în primii ani de după revoluţie. Azi, ici, colea, câte unul. Cumva, problemele se rezolvă pentru anul în curs, urmând a fi reluate la anul. Încep lucrările. Aratul sau săpatul, după caz. Arăturile se fac după posibilităţi, cu plugul tras de tractor, de cai, sau de vite. Chiar şi de vaci gestante. Care nu prea trag, iau bâte multe şi bune pe spinare, însoţite de rafale de ameninţări, înjurături şi blesteme. Unde permit solurile, arăturile se fac şi cu motosapele. Cei care au asemenea utilaje, bineînţeles. Acolo unde sunt terenuri în pantă, sau accidentate, treaba se face manual. Cu sau fără speranţe, dă ţăranul cu sapa, de cele mai multe ori, blestemându-şi soarta. Sporul din toamnă se măsoară de cele mai multe ori în … regrete. Aproape în fiecare toamnă, ţăranul se jură că de la primăvara următoare nu va mai munci pământul, fiindcă nu prea i se alege câştigul din pagubă. Mai ales unde pământurile sunt rele, neproductive şi cu mari „tradiţii” în iarbă rea. Dar până în primăvară uită, şi se apucă iarăşi de muncă. Şi iar se reia vechea poveste. Mulţi se ţin de cuvânt şi lasă pământurile. Văzând că muncesc în van, au lăsat pământurile, pârloagă. Nu le mai ia nimeni în vreo arendă convenţională, nici măcar la sfert, dară minte la-ntreială, sau la-ndoială. Nu le mai ia nici degeaba. Pământurile rămân de izbelişte, nemuncite. Nu toate. Sunt persoane cu alte posibilităţi, cu alte strategii, care cumva muncesc şi produc. Ba chiar mai ia şi în arendă. De văitat se vaită şi ei, dar îi dau înainte. Văitatul al mare vine la prăşit, atunci când arşiţa parcă ucide. Blestemul pământului se înteţeşte. Aşa a fost din moşi-strămoşi. Sapa s-a transmis din generaţie în generaţie, obiectul a rămas acelaşi. Precum obiceiul. Voi reveni în sezonul prăşitului. Promit!

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: