spot_img
19.8 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 16, 2024
Altele
    AcasăEditorialAXA VANGHELIE - GEOANĂ

    AXA VANGHELIE – GEOANĂ

    Peste ani, poate chiar decenii, atunci când îşi va mai aminti câte cineva despre puzderia de infractori care umflă puşcăriile, serii, serii, atunci se va mai murmura, „Pe unul îl chema Vanghelie” … Este posibil ca despre aceşti mari infractori, care au jefuit fără saţ, această ţară, să fie cândva etichetaţi ca deţinuţi politici, ridicaţi la rang de eroi, dacă peste vremuri, ţara va încăpea în mâinile vreunui mafiot, descendent al unuia sau mai mulţi, dintre şpăgarii de azi. Da, Vanghelie, teribilul băiat de cartier, va putea fi cândva, martirizat că a fost întemniţat, fiindcă a dorit prea mult, binele oamenilor. Întorcându-mă din timp, la zilele noastre, fac precizarea că nici nu aveau cum să scape de puşcărie, asemenea gen de indivizi, printre care şi excentricul Vanghelie. Aceşti indivizi, au fost luaţi de val, de mirajul banilor, uitând că tot ce se clădeşte din hoţie, nu are o perenitate. Mai devreme sau mai târziu, aceşti indivizi trebuiau să dea socoteală. Drama lor, marea lor dramă, constă în faptul că vin dintr-un lux exorbitant, direct în celulele jegoase ale arestului, iar apoi ale penitenciarului. Este normal ca Vanghelie să se zbată ca o fiară, să ameninţe ca un mafiot, din moment ce a trecut din baldachin, la paturi supraetajate. Ca primar, a mai mişcat câte ceva, dar a şi băgat la teşcherea, aproape o sută de milioane de euro! Din şpăgi, bineînţeles. Ca om politic, a fost zero. Nici nu putea fi altfel. La funcţia pe care a avut-o în partid, la funcţia administrativă, aceea de primar de sector, ceartă cu conducerea partidului, îi mai trebuia, acum? Ce nu îi mai ajungea? Ori te pomeneşti că s-ar fi vrut premier sau mai şti, preşedinte al României!?! Poate că aşa i-a promis Oanei … Dar, iată că Vanghelie a ajuns la capitolul … „bijuterii de dimensiuni mari”! Nu ştiu câţi se aşteptau ca Mircea Geoană, liderul partidului nou înfiinţat, PSRO, să fie colaborator la acest capitol. Vanghelie, cel care avea de unde, i-a dăruit celui cu care s-a potrivit în idei, câteva ceasuri de aur! Nu numai pentru el, ci şi pentru Mihaela. Problema este că Mircea a uitat să le treacă în declaraţia de avere …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: