spot_img
10.3 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEditorialVeșnic mediatizatul Miruță o comite din nou

    Veșnic mediatizatul Miruță o comite din nou

    N-aș fi vrut să scriu despre deputatul Radu Miruță, de la USR, pentru că se vede clar că scopul lui suprem e să apară în presă, cu orice preț. M-am săturat să-l văd… tăcând, la televiziunile naționale, unde e chemat pe orice subiect, ca să asigure paritatea, iar când, totuși, primește vreo întrebare,  „se aprinde” repede și face rating. Nici postările lui pline de cuvinte urâte, indiferent dacă are sau nu dreptate, nu-mi par inspirate și demne de un parlamentar, care a primit voturi de la gorjeni.

    Astăzi, însă, m-a făcut să râd singură, în mașină, norocul meu că tocmai parcasem, să nu fi făcut vreo boacănă-n trafic!

    Ce credeți că spunea Miruță la radio, despre isprava colegului său de partid, Octavian Berceanu, fostul șef la Gărzii Naționale de Mediu? E vorba de cel care a reușit să închidă cea mai mare carieră de cărbune din România, Cariera Roșia Jiu, cu un telefon la 112 și o postare pe Facebook.

    În condițiile în care USR se află în opoziție, Miruță a spus că partidele de la putere l-au pus pe Berceanu să facă ce a făcut, în speță PSD și PNL. Mai exact, că l-au adus să facă circ, sperând că lumea își va lua privirea de la adevărații responsabili.

    Bineînțeles că n-am să mai ocup spațiul editorial cu aberațiile lui Miruță, care nu au nici o susținere logică. Mă voi apleca, însă, asupra acestui subiect, extinderea Carierei Roșia Jiu, pentru că e foarte important.

    Am descoperit alte aberații, ale ONG-ului de mediu Bankwatch România, care se luptă, de ani de zile, să închidă mineritul din țară, fiind susținut financiar din afară… și e susținut, nu glumă. Potrivit raportului anual, pe anul 2021, care poate fi consultat pe site-ul oficial al organizației, aceasta a primit 250.641,00 euro de la diverși finanțatori din afara României, printre care și Ministerul German Federal pentru Mediu, Conservarea Naturii, Construcții și Siguranță Nucleară. De ce investește Ministerul Mediului din Germania în protecția Mediului din România? Ca să poată Germania să deschidă mine, în timp ce la noi sunt închise?

    Cum a ajuns acest ONG să obțină o hotărâre judecătorească de suspendare a acordului de mediu pentru extinderea Carierei Roșia, judecându-se, în paralel, pentru anularea lui definitivă? Cum se face că, marți, recursul Complexului Energetic Oltenia (CEO) și al Agenției pentru Protecția Mediului Gorj la decizia Tribunalului București a fost amânat până în septembrie?

    Păi, s-o luăm cu ultima întrebare. Recursul a fost amânat, pentru lipsa dovezilor de comunicare (probabil ONG-ul n-a fost găsit, să primească citația)… Ce contează că nu avem cărbune în rezerva pentru iarnă….

    Cum a reușit ONG-ul de mediu să obțină suspendarea acordului de mediu, în primă instanță? E foarte lungă povestea și sunt ani întregi de procese.

    În 2013, când ONG-ul se judeca, tot pentru închiderea Carierei Roșia Jiu, la Tribunalul Ilfov, cu CEO și cu Inspectoratul Teritorial pentru Regim Silvic și Vânătoare Râmnicu Vâlcea, a pierdut procesul, pentru că instanța a găsit multe neconformități în susținerile sale. Una singură am să vă spun, restul le găsiți pe Sentința civilă nr. 3533 din 25 noiembrie 2013, care este publică, pe internet. Astfel cum reiese din sentință, ONG-ul reclamant susținea că CEO a încălcat legea, pentru că nu a obținut acord de mediu pentru „realizarea carierei de lignit” și nici „autorizație de construcție pentru realizarea carierei de lignit”. Asta în condițiile în care cariera nu trebuia înființată, ci era vorba despre o extindere, iar autorizația de construcție există din 1983, de când funcționează cariera. Informațiile sunt, de asemenea, din sentință, astfel apărându-se CEO, inclusiv prin punerea în dosar a autorizației. De altfel, au și câtigat acel proces, dar părțile puteau face recurs.

    Dacă tot se ocupă cu dezinformări, ONG-ul de mediu a mai făcut una. Președintele acestuia, Ioana Ciută, a afirmat de curând, la Radio România Cultural, că în apropiere de Cariera Roșia Jiu se află aria naturală protejată Defileul Jiului și ar însemna să se extindă până la 5 km distanță de ea. Fals! Parcul Național Defileul Jiului se află la 45 de km dinstanță și cariera ar trebui să demoleze inclusiv reședința de județ, Târgu Jiu, ca să ajungă lângă el.

    Ei și dacă ONG-ul de mediu despre care povestim spune că e îngrijorat pentru oamenii din jurul carierei, care nu mai suportă praful și zgomotul, în condițiile în care majoritatea duc pâinea acasă exact din această carieră, să vă mai spun una. Hai, că producția de energie pe cărbune poluează, avem probleme cu încălzirea globală… dar ce problemă are ONG-ul de mediu cu hidrocentralele din Defileul Jiului, a căror construcție a fost și ea sistată, când erau realizate în proporție de 90%. Astea nu poluează! Aaaa, în timp ce se construiau, s-a înființat parcul național despre care pomenea șefa ONG-ului, că ar fi la Roșia. Ce spune, ONG-ul? Că hidrocentralele distrug parcul… păi cum, dacă parcul nu era, când s-au început lucrările? Mai mult, ONG-ul își face un titlu de glorie, în raportul pe 2021, spunând că a obținut în instanță anularea autorizațiilor de construcție a hidrocentralelor…

    Acum, Parlamentul a dat o lege, pentru ca aceste construcții hidrotehnice ce au fost demarate înainte de înființarea ariilor protejate să poată fi finalizate. Până la urmă, trebuie să ne gândim, în primul rând, la racul care ar putea trăi în acest habitat, dar nu există în realitate, sau la oamenii care vor rămâne în beznă și în frig?

    Dar, ghici ce? USR-ul lui Miruță nu a votat legea, care a trecut, din fericire, însă a blocat-o, apoi, la Curtea Constituțională… Da, dar Miruță zice că el nu a fost de partea colegilor de partid…. mai contează? Probabil lui i-a fost frică să se-ntoarcă în Gorj, dacă făcea așa ceva…. Deci am început cu cariera și cu Berceanu, USR-ist care face jocul ONG-ului și terminăm cu hidrocentralele și cu USR-ul, care face jocul ONG-ului.

    Ce spune Miruță, parlamentar USR de Gorj, despre toate astea? … „Nu sunt suficient de dezamăgit de politica USR, încât să spun că s-a prăbușit copacul (…)”

    Te-ar mai putea interesa

    1 COMENTARIU

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: