spot_img
11 C
Târgu Jiu
joi, aprilie 25, 2024
Altele
    AcasăEditorialViitor(i) inculpaţ(i)

    Viitor(i) inculpaţ(i)

    Deşi nu prea mai are nimeni curajul să parieze împotriva lui Băsescu, se pare că de data asta situaţia lui este fără ieşire favorabilă. S-au strâns prea multe în jurul clanului Băsescu, în aşa fel încât justiţia va trebui ca în viitorul foarte apropiat, să-şi facă datoria şi faşă de mult protejatul clan Băsescu. Ce drept, nu e păcat, este foarte greu ca în zece ani de ditai funcţie, în România, să nu calci pe bec(uri). Aşa a făcut şi Traian Băsescu, cel care a strâns în jurul lui afaceri murdare precum Casa Mihăileanu, moşia Nana, câte şi mai câte, mai mari sau mai mărunte, dar nu în ultimul rând, faimoasa flotă. Mai mult decât atât, preşedintele încă în exerciţiu, a atras după sine, şi familia, adică redutabilul clan Băsescu. În concluzie, un nenorocit, un răzbunător, un om sadic, a atras după sine şi familia în mocirla în care s-a complăcut. Las deoparte această mizerabilă poveste, pentru a intra în alta care ne doare pe noi gorjenii şi nu numai. Constat că s-a ajuns într-o asemenea fază încât nimeni nu mai crede în finalizarea corectă a lucrărilor la DN 66, pe tronsonul Rovinari – Bumbeşti Jiu. Câte promisiuni şi câte asigurări au fost până în prezent, toate s-au soldat cu dezamăgiri, venite în special din partea participanţilor la trafic. Vrând-nevrând, atunci când eşti pus în situaţie, drumul trebuie să îl parcurgi aşa cum este el. Starea lui precară duce la dărâmarea maşinilor, la deconturi mari către unităţile SERVICE, iar pe Borbely îl doare exact în palincă, de necazurile posesorilor de maşini, care frecventează acea porţiune de drum. După cum se ştie, fostul ministru al Transporturilor, din Guvernul Tăriceanu, udemeristul Laslo Borbely, a fost cel care a făcut posibil ca unei firme „de specialitate” din … Ungaria, să-i fie încredinţată executarea lucrărilor pe acest tronson de drum, naţional şi totodată, european. Nimic nu ar fi ciudat sau deosebit, dar acea firmă ungurească nu executase în toată activitatea ei, nici măcar o alee, dară minte un drum de o asemenea importanţă. Ungurii au crezut că dau lucrărilşe în antrepriză la una sau mai multe societăţi, care să execute lucrările, iar ei, din nişte mişcări de hârtii, să se aleagă cu caimacul. Dar cum socoteala din târg nu se potriveşte cu cea de-acasă, lucrurile nu au decurs aşa, iar de ani buni, din Câmpul Moilor şi până la Bumbeşti Jiu, se circulă ca pe vremuri de tristă amintire. Mizerie mare este acolo, penalul miroase de la distanţă, dar să vedem cine, când şi cum se va ocupa şi de acest aspect. Până una, alta, asfaltul se toarnă într-o veselie, fără infrastructură, aşa cum s-a procedat pe tronsonul Filiaşi – Rovinari …

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: