spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEveniment15.200 de țigarete confiscate de polițiștii gorjeni

    15.200 de țigarete confiscate de polițiștii gorjeni

    Un tânăr de 23 de ani din Comuna Șoldanu, județul Călărași a fost prins de polițiști în timp ce transporta nu mai puțin de 15.200 de țigarete fără timbru. Țigările erau ambalate în cartușe și cel mai probabil erau destinate vânzării. Tânărul dar și ceilalți doi pasageri din autoturismul cu care transportau țigaretele au fost reținuți pentru 24 de ore.

    ”Polițiști din cadrul Poliției Orașului Novaci au depistat un tânăr, de 23 de ani, din comuna Șoldanu, județul Călărași, în timp ce conducea un autoturism, pe DN 67C din direcția Novaci spre Rânca, transportând 15.200 de țigarete fără timbru de marcaj, ambalate în 74 de cartușe, pentru care nu dețineau documente de proveniență. În autoturism se mai afla o tânără, de 22 de ani și un bărbat, de 30 de ani, ambii din  județul Călărași.

    În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea sau comercializarea, pe teritoriul României, a unor produse accizabile supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, conform Legii 227/2015 privind Codul fiscal, iar întreaga cantitate de ţigarete a fost ridicată pentru cercetări.

    Față de cei trei, polițiștii au luat măsura reținerii pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj” a transmis purtătorul de cuvânt al I.P.J. Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: