Acasa / Eveniment / 150 de amenzi aplicate în doar trei zile de către polițiștii gorjeni transportatorilor de persoane și mărfuri

150 de amenzi aplicate în doar trei zile de către polițiștii gorjeni transportatorilor de persoane și mărfuri

Peste 600 de autovehicule au fost controlate de polițiștii gorjeni, în primele trei zile ale acțiunii TRUCK & BUS, pentru verificarea activităților de transport public de persoane și mărfuri. Au fost aplicate 150 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 51.000 lei

 „În perioada 13 – 19 mai a.c., Direcția Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române coordonează, la nivel național, o acțiune pentru reducerea accidentelor rutiere produse, în special, din cauza nerespectării normelor rutiere de către conducătorii autovehiculelor destinate transportului public de persoane și transportului de marfă. În cadrul acestei acțiuni, polițiștii rutieri gorjeni verifică autovehiculele destinate transportului public de persoane, cu capacitatea de transport mai mare de 8+1 locuri și pe cele destinate transportului de marfă, cu masa totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone“, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

Sancțiunile au constat în nerespectarea prevederilor OUG 195/2001 privind circulația pe drumurile publice, HG 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme comune privind condițiile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea ocupației de operator de transport rutier, OG 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele şi perioadele de odihnă ale conducătorilor auto şi utilizarea aparatelor de înregistrare a activităţii acestora, HG 1373/2008 privind reglementarea furnizării și transportului rutier de bunuri divizibile pe drumurile publice din România și Legii 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie.

Scrie un commentariu

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*