spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEveniment19 răniți în accidentul de la Padeş

    19 răniți în accidentul de la Padeş

    O camionetă cu 20 de oameni, care mergeau la cules de afine, a căzut într-o prăpastie. Potrivit România TV, maşina s-a defectat, remorca a ajuns pe marginea râpei şi a tras după ea vehiculul în gol. 19 oameni care erau înghesuiţi pe băncuţe de lemn au ajuns răniţi la spital.

    Cel puţin 20 de oameni din comuna Obârșia Cloșani din Mehedinţi s-au urcat în camioneta groazei la patru dimineaţa. Printre ei şi copii. Mergeau la cules de afine, în Gorj. Potrivit raportului de eveniment întocmit de anchetatori, motorul camionetei cu remorcă, condusă de un bărbat în vârstă de 35 de ani, din localitatea Obârşia Cloşani, judeţul Mehedinţi, s-a oprit într-o rampă, pe drumul forestier care leagă Cerna Sat de Barajul Cerna, comuna Padeş, judeţul Gorj. Şoferul a încercat să repornească maşina, motorul nu a mai răspuns manevrelor făcute de acesta şi luat-o la vale, până s-a răsturnat în pârâul Naiba, aflat la o distanţă de aproximativ 20 de metri de drum. Accidentul s-a produs miercuri, în jurul orei 04.30, pe un drum forestier din satul Cerna, comuna Padeş, din judeţul Gorj, într-o zonă de munte, greu accesibilă. Oamenii s-au prăbuşit de la o înălţime de 25 de metri. 19 persoane au fost rănite, trei dintre ele, fiind în stare mai gravă, printre care şi o fetiţă de 14 ani. Câţiva răniţi au fost transportaţi cu elicopterele SMURD, la clinici de specialitate din Capitală şi Timişoara, pentru a beneficia de tratamentul optim. „O pers de sex feminin a fost evacuată către Bucureşti, a doua victimă mai grava este evaluată de către echipajul SMURD Arad şi transferată la un spital din Timişoara. Un al treilea bărbat va fi transportat tot cu elicopterul”, a declarat Dan Vâlceanu, directorul Ambulanţei Gorj. Martorii vorbesc despre filmul groazei. „Oamenii mergeau la cules de afine. Sunt din Obârşia-Cloşani. Nu au bani, merg pe munte să culeagă afine. Din păcate însă nenorocirea a venit”, a spus un martor.

    Intervenţie extremă

    Peisajul de ieri pare desprins din filme. Intervenţia salvatorilor a fost extrem de dificilă, pentru că în zonă nu există semnal la telefon. Martorii au fost nevoiţi să meargă 20 de kilometri ca să poată suna după ajutor. Pentru scoaterea victimelor din prăpastie au intervenit reprezentanţi ai Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) şi salvamontişti, iar pentru preluarea răniţilor la faţa locului au ajuns nouă ambulanţe din judeţele Gorj, Mehedinţi şi Caraş Severin. „A fost o misiune foarte dificilă prin prisma numărului de victime. La nivelul judeţean există proceduri specifice în astfel de situaţii, în speţă există un plan de acţiune, un plan roşu de acţiune, care se activează când sunt peste şapte victime. Procedura impune informarea domnului prefect, a conducerii ministerului şi activarea planului. Se mobilizează toate ambulanţele, toate mijlocele specifice din toate judeţele învecinate”, a spus Traian Şuţă, ISU Gorj. Poliţia confirmă dificultatea operaţiunii de ieri. „Este o zonă montană. Un drum forestier închis circulaţiei publice, de aceea vorbim despre un accident şi nu despre unul de circulaţie. Aşa cum vă spuneam şi particularităţile drumului şi-au pus amprenta pe acest eveniment”, a declarat Daniel Tică, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj. IPJ. Şoferul are 35 de ani. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, pentru lămurirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

    La spital agitaţie, medicii au intervenit imediat

    La spital toată lumea vorbea de accident, de la pacienţii din unitate, până la medici care aşteptau cu sufletul la gură venirea ambulanţelor cu victime. Patru victime a fost aduse ieri la Spitalul Judeţean din Târgu-Jiu. „Avem un pacient cu traumatism cranio-cerebral acut, fronto-occipital, fractură de branţ, antrebraţ drept. Au mai fost două echipaje care au preluat victimele. Au fost cu politraumatism, până la evaluarea din spital nu putem şti exact unde şi cum au fost leziunile. Toţi au fost conştienţi”, a spus un medic de pe ambulanţă. Ambulanţele continuau să vină una după alta, medicii erau tot timpul în alertă pentru a prelua victimele. Un alt medic de pe ambulanţă ne-a vorbit de starea răniţilor. „Stabili hemodinamic, prezintă multiple traumatisme. Rămâne de stabilit ce se va face. Despre ceilalţi se ştie că sunt la Baia de Aramă. De la locul solicitării am preluat doar patru victime. Restul au mers la spital cu maşini particulare. Noi am ajuns exact la locul accidentului, la nivelul râpei, erau undeva 20 de metri adâncime. Vă pot relata doar de patru pe care i-am preluat noi”, a spus Raluca Ionescu, medic ambulanţă. 15 victime au fost transportate la Spitalul din Baia de Aramă, primind îngrijirile medicale specifice. Mulţi medici şi asistenţi au fost chemaţi de acasă pentru a face faţă numărului mare de victime. „Ne-am mobilizat cu toţii. Au venit de acasă şi asistenţii şi medicii, începând cu ora 7:30 şi 7:45 au început să vină victimele din accident. Iniţial au venit cu ambulanţele, apoi au început să vină şi cu maşini particulare. Au fost consultaţi, preluaţi de medici, au fost investigaţi. Au fost 7 medici, s-a mobilizat toată lumea, a fost o muncă de echipă susţinută”, a spus Horiana Busuioc, directorul unităţii medicale din Baia de Aramă. Acţiunea a fost atent coordonată de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: