spot_img
9.2 C
Târgu Jiu
miercuri, aprilie 24, 2024
Altele
    AcasăEveniment20 de hectare de teren, mistuite de flăcări

    20 de hectare de teren, mistuite de flăcări

    Un incendiu de proporţii la vegetaţia uscată din zona Preajba a dat bătăi de cap localnicilor din zonă. Pompieri militari gorjeni au fost chemaţi să pună capăt flăcărilor ce ameninţau să cuprindă şi casele din apropiere. Localnicii au ieşit să dea o mână de ajutor pompierilor în lupta cu focul.

    Incendiul care a cuprins peste 20 de hectare de teren a pus pe jar localnicii din zonă. Vântul puternic a făcut ca focul să se extindă punând astfel în pericol godposăriile din zonă. Oamenii au ieşit să dea o mână de ajutor pompierilor chemaţi să stingă flăcările ce le ameninţau gosodăriile. „Am scos furtunul să sting focul pentru că vine peste mine şi îmi ia casa foc. Ce să facem să stăm şi să ardem de vii aici, nu se poate, trebuie să ajutăm“ a spus unul dintre localnicii care a ieşit cu furtunul să dea o mână de ajutor. Nu doar localnicii au pus umărul la treabă, ci şi reprezentanţii SC Edilitara, care au adus cisterne cu apă, dar şi forţă umană pentru a localiza şi stinge incendiul. „Am venit cu utilaje din dotare să ajutăm la stingerea incendiului care ameninţă casele din jur. Nu vom pleca de aici până când nu limităm incendiul. Oamenii sunt speriaţi şi este normal să fie aşa, pentru că vântul puternic a extins flăcările“ a declarat Alexandru Zaharia, director SC Edilitara SA.

    Brazde, cu tractoarele

    Unii dintre localnici au ieşit cu tractoarele cu ajutorul cărora au tras brazde pentru limitarea incendiului. Timp de câteva ore, oamenii au dat o mână de ajutor la stingerea flăcărilor. „Am scos tractoarele să tragem brazde. Am tras câte trei şi chiar patru brazde, pentru că focul s-a extins cu repeziciune. Au ieşit mulţi oameni să ajute, foarte mulţi, şi au venit şi de la Edilitara şi cu utilaje şi oameni“ a spus unul dintre propriatrii unui tractor care a ieşit la treabă. Vântul puternic le-a dat mari bătăi de cap celor care au venit să stingă incendiul. Asta pentru că limbile de foc s-au extins spre disperarea tuturor oamenilor care încercau să pună capăt incendiului. Dotaţi cu lopeţi, oamenii au făcut tot ce le-a stat în putere doar să vadă stins focul ameninţător. Cinci autospeciale cu zeci de pompieri au intervenit pentru stingerea incendiului de proporţii. „Întrucât flăcările cuprinseseră o suprafaţă destul de mare de teren s-a luat decizia suplimentării efectivelor ISU Gorj şi a tehnicii de intervenţie, la faţa locului fiind trimişi în total cinci ofiţeri şi 49 de subofiţeri ce au intervenit cu patru auospeciale cu apă şi spumă, un autocamion şi patru autoturisme de teren, sprijiniţi de către o autospecială de la S.P.S.U. al SC ARTEGO SA Tg Jiu, 20 poliţişti locali, 30 lucrători, cu două autocisterne şi un buldoexcavator din cadrul SC EDILITARA SA Tg Jiu. După aproxmativ opt ore de luptă cu flăcările şi cu vântul puternic, incendiul a fost lichidat, în urma acestuia arzând aproximativ 20 hectare de vegetaţie uscată aflată pe păşune şi într-o plantaţie de pomi fructiferi dezafectată. S-a reuşit stoparea propagării incendiului la 3 ferme de animale, o fermă de păsări şi la casele din cele două cartiere ale municipiului Târgu Jiu“ a declarat Mihai Avramescu, purtător de cuvânt al ISU Gorj. Opt ore s-au luptat toate efectivele să stingă incendiul, care a lăsat în urma sa hectare întregi pârjolite. Pompierii spun că incendiul s-a iscat cel mai probabil din cauza focului făcut în aer liber lăsat nesupravegheat.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: