spot_img
22.4 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEveniment25 de tone de cărbune cu acte false depistate de polițiști

    25 de tone de cărbune cu acte false depistate de polițiști

    Un bărat de 29 de ani s-a ales cu dosar penal pentru că ar fi încărcat 25 de tone de cărbune, aparent cu acte legale, având ca destinație Parohia Văgiulești, dar a fost demascat de polițiști. Acesta avea ca scop să vândă întreaga cantitate de cărbune către terțe persoane.

    ”Poliţiştii din cadrul Poliției Municipiului Motru s-au sesizat cu privire la faptul că în urmă cu două zile, o autoutilitară cu semiremorcă, condusă de un bărbat, de 29 de ani, domiciliat din comuna Arcani, ar fi încărcat cu acte legale de la Cariera Roșiuța, 25 tone de cărbune sort, având ca beneficiar Parohia Văgiulești. În realitate, această cantitate de cărbune urma să fie comercializată către alți beneficiari, la un preț mult mai mare decât cel de achiziție, în scopul obținerii de foloase materiale ilicite. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals” au precizat reprezentanții poliției.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: