Un bărbat în vârstă de 40 de ani a suferit arsuri grave pe o mare parte corpului și a fost transportat la spitalul din Timișoara pentru a i se salva viața. Acesta a intrat într-o casă cuprinsă de flăcări pentru a-și salva fiul. Copilul se afla, însă, în mașină, dar bărbatul s-a speriat și a crezut că băiatul rămăsese în casa socrului din satul Ceauru, comuna Bălești, care a fost cuprinsă de flăcări.
„La fața locului s-au deplasat patru autospeciale de stingere cu apa și spumă și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului de Pompieri Tg.-Jiu, precum și o ambulanță din cadrul SAJ Gorj, echipajele de intervenție constatând ca incendiul se manifesta violent la mansarda construcției cu posibilitate de propagare.
Din păcate, o persoana de sex masculin în vârstă de 40 de ani a suferit arsuri pe aproximativ 60% din suprafața corpului.
Concomitent cu operațiunea de stingere s-a intervenit pentru acordarea primului ajutor calificat si transportarea bărbatului la spital.
O alta persoana de sex feminin în vârsta de 68 de ani a suferit un atac de panică fiind preluata de către echipajul SMURD si transportată la Unitatea de Primiri Urgente a Spitalului din Tg-Jiu.
S-a intervenit pentru localizarea si lichidarea incendiului in limitele găsite evitându-se propagarea la construcțiile învecinate.
Din cauza arsurilor foarte grave, bărbatul in varsta de 40 de ani a fost preluat de un elicopter SMURD si transportat la Spitalul din Timișoara“, au transmis reprezentanții ISU Gorj.