spot_img
9.6 C
Târgu Jiu
marți, aprilie 23, 2024
Altele
    AcasăEveniment500 de mii de ouă, confiscate de Garda Financiară

    500 de mii de ouă, confiscate de Garda Financiară

    Comisarii Gărzii Financiare Gorj au lucrat la foc continuu în perioada Sărbătorilor Pascale, totul pentru ca cetăţenii să nu aibă de suferit din cauza activităţilor comerciale ilicite. Astfel că în toată această perioadă în pieţele, târgurile şi centrele comerciale s-au efectuat verificări la agenţii economici care comercializează produse alimentare de bază şi produse specifice Sărbătorilor Pascale (ouă, produse de patiserie, carne şi produse din carne de miel, etc.), urmărindu-se existenţa documentelor legale de provenienţă şi intrare în gestiune a mărfurilor comercializate, emiterea de bonuri fiscale pentru toate vânzările efectuate şi respectarea disciplinei financiar-contabile (consemnarea în documente a tuturor operaţiunilor economice derulate). Cu această ocazie au fost sancţionaţi mai mulţi agenţi economici, cu amenzi contravenţionale totalizând 22.000 lei şi dispunându-se confiscări de aproximativ 150.000 lei, după cum a declarat comisarul şef al instituţiei, Gigel Capotă. „Un caz deosebit este cel al unui agent economic din Craiova, care a fost depistat că a comercializat în Piaţa din Târgu-Jiu peste 500.000 buc. ouă, fără a deţine autorizaţie sanitar-veterinară pentru comercializarea de astfel de produse. Contravaloarea ouălor comercializate în condiţiile prezentate a fost confiscată şi făcută venit la bugetul de stat, suma ridicându-se la 142.404 lei”, a spus Capotă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: