spot_img
5.5 C
Târgu Jiu
sâmbătă, aprilie 20, 2024
Altele
    AcasăEvenimentLa 84 de ani, executat silit de CNADNR

    La 84 de ani, executat silit de CNADNR

    Situaţie incredibilă în Gorj! Un bătrân de 84 de ani din Baia de Fier s-a trezit acasă cu o executare silită despre care nu are habar. Belu Ion este debitor într-un proces cu CNADNR în care, potrivit cererii de executare, este nevoit să achite o sumă de 28 euro, dar şi 300 de lei, bani ce reprezintă cheltuielile de executare silită pentru o amendă contravenţională pe care ar fi primit-o în anul 2011. În procesul verbal pe care l-a primit, spune el, împreună cu ordinul judecătoresc de executare silită, se arată că Belu Ion ar fi circulat în 2011 cu o motocicletă fără a deţine rovinietă. Omul susţine că nu a avut niciodată o maşină, cu atât mai mult o motocicletă. Problema este că în procesul verbal întocmit de angajatul CNADNR în 2011, codul numeric personal nu corespunde cu cel al bătrânului. „Întocmit la data de 06.07.2011, ora 14:28, locul B-dul luliu Maniu nr.401A, sector 6, Bucureşti. Subsemnatul Şerban Alexandru Osnea, angajat al CNADNR S.A.- CESTRIN în funcţia de Agent constatator, cu autorizaţia de control nr. 0818 BELU ION JUD./SEC. GORJ, sat BAIA DE FIER. Am constatat că, la data de 09.01.2011 ora 10:24 , locul DN 7 km188+900m, Seaca, jud. VL, vehiculul categoria A, cu numărul de înmatriculare GJ77BEL aparţinând d-nei/d-lui BELU ION având domiciliul: sat BAIA DE FIER, judeţ/sector GORJ, a circulat fără a deţine rovinietă valabilă. Proba se face cu foto: 000102_2011010910_2455000”, se arată în procesul verbal de constatare a contravenţiei. Bărbatul a venit să ne ceară ajutorul susţinând că nu ştie despre ce este vorba şi nu înţelege cum s-a ajuns la acest lucru. Mai mult, pensia pe care o are bătrânul, de aproximativ 50 de lei, abia îi ajunge să trăiască de pe o zi pe alta.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: