spot_img
9 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA căzut de pe balcon şi a murit pe loc

    A căzut de pe balcon şi a murit pe loc

    Sfârşit neaşteptat pentru un bărbat de doar 52 de ani, din Ţicleni. Acesta a ieşit pe balcon pentru a se relaxa, însă i s-a făcut rău şi a căzut peste balustradă. La faţa locului a ajuns un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă, iar medicii au încercat zeci de minute să îl salveze pe bărbat. Din păcate impactul cu solul a fost extrem de puternic, iar loviturile suferite au fost atât de grave încât omul a murit imediat. Oamenii legii au deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

    Bărbatul locuia singur într-un apartament situat la etajul doi al unui bloc din Ţicleni. Conform apropiaţilor, acesta avea grave probleme de sănătate şi lua tratament în acest sens. Sâmbătă dimineaţa, bărbatul a fost vazut de o vecina pe balcon, acolo unde ieşise să ia puţin aer. S-a apropiat de balustradă, iar imediat i s-a făcut rău şi a căzut. Cei care se aflau în zonă au văzut întreaga scenă. I-au venit în ajutor bărbatului, după care au sunat la 112. Imediat o ambulanţă a ajuns la faţa locului. Martorii spun că bărbatul a decedat imediat, din cauza leziunilor suferite. Medicii au încercat să îl resusciteze câteva zeci de minute, aşa cum prevede legea, însă în zadar. În cele din urmă a fost declarat decesul persoanei de doar 52 de ani.

    ,,Unui bărbat de 52 de ani, din Ţicleni, i s-ar fi făcut rău şi a căzut de la etajul doi al unui bloc de locuinţe din oraşul Ţicleni. Impactul a fost unul puternic, iar omul nu a mai putut fi salvat. Acesta locuia singur şi avea unele probleme medicale. Poliţiştii au întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări pentru moarte suspectă”, a declarat Andrei Lazăr, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Gorj.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: