spot_img
6.2 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA condus maşina, deşi avea permisul suspendat

    A condus maşina, deşi avea permisul suspendat

    Poliţiştii de la Rutieră cercetează producerea unui accident în urma căruia o persoană a ajuns la spital cu răni uşoare. Oamenii legii au fost sesizaţi de către medicii de la urgenţe despre faptul că la unitatea spitalicească s-a prezentat o persoană, victimă a unui accident de circulaţie. Ulterior, poliţiştii au stabilit că victima se afla pe bancheta din spate a unui autoturism, care a intrat în coliziune cu un gard şi un stâlp dezafectat din lemn, aflat pe marginea drumului.

    Evenimentul rutier a avut loc în zona cartierului Drăgoieni, iar protagonistul accidentului este un tânăr de 28 de ani, care se afla în perioada de suspendare a permisului de conducere. Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că şoferul, aflându-se în perioada de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule, în timp ce conducea un autoturism pe D.N. 67, din direcţia Scoarţa-Târgu-Jiu, în cartierul Drăgoieni, nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat în coliziune cu gardul împrejmuitor al unui imobilului şi un stâlp dezafectat din lemn din cadrul reţelei de telefonie. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a lui B.M., 24 ani, din municipiul Târgu-Jiu, judeţ Gorj, pasager pe bancheta din spate în autoturism. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Târgu-Jiu, pentru acordarea de îngrijiri medicale. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, nu purta centura de siguranţă, i-au fost recoltate două probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar în autovehicul nu au fost identificate aparate de detectare a undelor radar. Poliţiştii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie, fiind întocmite acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunilor vătămare corporală din culpă, conducere a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce pe drumurile publice i-a fost suspendat şi care prezintă o concentraţie alcoolică ce depăşeşte limita legală.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: