spot_img
20.7 C
Târgu Jiu
vineri, martie 29, 2024
Altele
    AcasăEvenimentA intrat cu motoscuterul într-o maşină parcată regulamentar

    A intrat cu motoscuterul într-o maşină parcată regulamentar

    Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din comuna gorjeană Runcu a ajuns la spital, după ce a devenit victima propriului accident de circulaţie. În fapt, poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, cum că pe raza comunei Runcu a avut loc un eveniment rutier, soldat cu victime. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au stabilit că tânărul de 24 de ani, ce conducea un motoscuter neînregistrat în circulaţie, pe drumul sătesc Valea Mare, din direcţia Canton Bîlta spre centrul Bîlta, din cauza neatenţiei în conducere, a intrat în coliziune cu un autoturism staţionat regulamentar pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului motoscuterului care a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean „Tudor Vladimirescu” din Târgu-Jiu pentru investigaţii şi îngrijiri medicale. Conducătorul motoscuterului nu purta cască de protecţie.

    Articolul precedent
    Articolul următor
    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: