A murit bărbatul care a intrat în casa cuprinsă de flăcări pentru a-și salva copilul

0
11388

Bărbatul în vârstă de 40 de ani, care a intrat în casa cuprinsă de flăcări pentru a-și salva fiul, a murit, ieri, într-un spital din Timișoara. Valentin Drăgănescu s-a stins din viață după aproape o lună de la teribilul accident. Acesta avea arsuri pe aproape 60% din suprafața corpului.

Mansarda unei case din satul Ceauru, comuna Bălești, în care locuia împreună cu familia a fost cuprinsă de flăcări. Valentin s-a speriat deoarece nu și-a găsit copilul și a crezut că se află în locuință, astfel că a intrat după el. Copilul se afla, din fericire, într-o mașină.

„Nu îmi vine să cred că nu mai ești“

Valentin Drăgănescu era un tânăr inimos, care sărea mereu în ajutorul celor care aveau nevoie. Familia este devastată de această veste: „Cumnatul meu, un om cu suflet bun, mi-ai fost ca un frate, m-ai ajutat întotdeauna la orice oră. Nu am cuvinte și nu îmi vine să cred că nu mai ești. Când o fiinţă apropiată pleacă pentru totdeauna, abia atunci ne dăm seama cu durere în suflet că suntem nişte bieţi muritori. Este  dureros să pierzi o fiinţă dragă.

Am sperat, ne-am rugat pentru însănătoşirea lui, dar moartea a fost mai puternică şi ni l-a smuls dintre noi. Îl vom păstra în inimile noastre tot restul vieţii. Dumnezeu să-l ierte şi să-i primească sufletul în gradina sa! Nu te voi uita niciodată“, a transmis Nicoleta, cumnata lui Valentin, pe Facebook.

 


LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here