spot_img
3.6 C
Târgu Jiu
vineri, aprilie 19, 2024
Altele
    AcasăEvenimentAccident cu trei victime în Romanești

    Accident cu trei victime în Romanești

    Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu-Jiu au fost sesizați prin apelul unic de urgență, cu privire la faptul că pe raza municipiului Târgu-Jiu a avut loc un eveniment rutier cu victime.

    „La fața locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un tânăr de 22 de ani, din comuna Bâlteni, în timp ce conducea un autoturism pe DN 66 Târgu-Jiu, localitatea componentă Romanești, din direcția Rovinari-Târgu-Jiu a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de către un alt tânăr de 23 de ani, din aceeași localitate, ulterior autoturismul condus de tânărul de 22 de ani fiind proiectat într-un alt autoturism parcat regulamentar. În urma evenimentului trei persoane, pasageri în autoturismul condus de tânărul de 22 de ani, au fost rănite ușor”, a transmis IPJ Gorj.

    Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

    Te-ar mai putea interesa

    LĂSAȚI UN MESAJ

    Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
    Introduceți aici numele dvs.

    Ultima oră!

    Comentarii recente

    error: Content is protected !!
    %d blogeri au apreciat: